Ultimele Știri

Deva Gold, „copilul” RMGC, a început lucrările fără autorizaţie la Certej

Când vorbim de exploatarea aurului cu cianuri, toţi românii se gândesc la RMGC şi Roşia Montană. Eldorado Gold este o companie canadiană similară RMGC, fiind acţionar majoritar la firma Deva Gold împreună cu compania naţională Minvest Deva.

Eldorado a cumpărat pentru 2,4 miliarde dolari acţiunile companiei European Goldfields, care deţinea 80% din proiectul de la Certej. În urma acestei tranzacţii, participaţia a revenit Eldorado. Restul de 20% este deţinut de către statul român, prin intermediul Minvest Deva. Operatorul proiectului este Deva Gold, subsidiară a companiei canadiene. Frank Timiş, omul care a fondat şi Gabriel Resources, principalul acţionar al Roşia Montană Gold Corporation, a condus European Goldfields între anii 2000 şi 2007, fiind şi unul dintre acţionarii cei mai importanţi ai acesteia (15% – 18,9%).

certej

Deva Gold acţionează cu aceleaşi măsuri de manipulare a opiniei publice, dar şi prin cumpărarea bunăvoinţei autorităţilor locale. Cel mai important susţinător local al proiectului Deva Gold este primarul comunei Certeju de Sus, Petru Câmpian.

“Cele mai multe cereri, peste 700 sunt din partea localnicilor, restul de 500 provin din Deva, Şoimuş şi Hărău. Un fenomen nou, dacă îl putem numi aşa, este dorinţa tinerilor plecaţi la muncă în străinătate, tot mai des manifestată de a reveni acasă. Mă întreabă tot mai mulţi când începe exploatarea minieră de la noi”, a declarat Petru Câmpian, primarul comunei Certeju de Sus.

Edilul este de părere că tergiversarea proiectului de la Certeju de Sus nu foloseşte nimănui.

“În acest an, au fost angajaţi 50 de localnici, dar volumul de lucru estimat pentru 2015 poate dubla numărul acestora. Cred că tergiversarea proiectului aurifer i-a determinat pe mulţi să renunţe la a mai spera, iar eu nu mai vreau să văd oamenii plecând din comună”, mai spune Petru Câmpian.

canada

Edilul încearcă să manipuleze opinia publică prin prezentarea miilor de locuri de muncă care le va oferi investitorul canadian, tactică de manipulare deja utilizată de RMGC. La RMGC am întâlnit o susţinere acerbă din partea autorităţilor locale şi a primilor mineri ai judeţului, respectiv Teodor Atanasiu şi Călin Potor.

protest-rosia-montana-51-1024x768

Deva Gold a adoptat o altă tactică subversivă şi încearcă să acţioneze pe ascuns şi fără autorizaţii. Teodor Atanasiu a fost unul din principalii actori din spatele campaniei electorale a preşedintelui ales, Klaus Iohannis, fapt ce ne face să ne punem întrebări.

Klaus Iohannis a declarat pe pagina sa de Facebook  că nu va accepta proiecte de exploatare a resurselor naturale ale României fără dezbatere, fără garantarea siguranţei totale pentru sănătatea oamenilor şi fără protejarea mediului înconjurător şi intereselor comunităţilor locale. Preşedintele ales va trebuie să dovedească la începutul mandatului său exact ce a promis în campania electorală, altfel vom avea un nou Traian Băsescu, idem Victor Ponta.

klaus

În prezent lucrările se desfăşoară în ilegalitate pentru că nu există un panou care să indice datele autorizaţiei emise, iar primarul Petru Câmpian refuză să prezinte autorizaţia deşi acesta spunce că a a fost emisă în data de 16 septembrie 2014. Organizaţia Mining Watch suspectează că refuzul vehement al primarului de a face publică autorizaţia se datorează faptului ca actul ascunde în fapt grave nereguli şi ilegalităţi.

Examenul legalității acesteia de catre instanța competentă ar avea cel mai probabil ca şi consecinţă anularea sa și ar scoate la iveală abuzuri ale autorităţilor. Mining Watch România aşteaptă cu interes rezultatele verificărilor Inspectoratului de Stat în Construcţii, sesizat în data de 15 octombrie 2014 şi care încă nu a răspuns cererilor membrilor reţelei.

deva gold

Pentru a asigura publicarea dosarului complet al autorizaţiei şi punerea sa la dispoziţia publicului interesat pentru consultare, a fost depusă la Tribunalul Cluj o acţiune de chemare în judecată. Mining Watch cere astfel ca instanţa competentă să oblige primăria Certeju de Sus la respectarea legii liberului acces la informaţii.

“Primarul Petru Cîmpian a luat alături de dosarul de autorizare şi un mare NU în braţe. A rezistat la toate insistenţele membrilor Mining Watch şi a jurnaliştilor de a studia dosarul, asigurând doar verbal că totul este în regulă. Această atitudine nu doar alimentează, dar şi confirmă suspiciunile unor grave nereguli ce se ascund în spatele nerespectării legilor transparenţei. Certeju de Sus nu este parte dintr-o orânduire democratică, ci dintr-una cîmpianocratică” a declarat Roxana Pencea, reprezentant al reţelei Mining Watch România.

Sursa Foto: Irina Motoc

Comentarii prin Facebook

2 Comentarii on Deva Gold, „copilul” RMGC, a început lucrările fără autorizaţie la Certej

  1. nu prea vad asemanarea dintre proiectul din Hunedoara si cel din Alba. Pana la urma, Rmgc nu a inceput niciodata exploatarile, dar a investit masiv in zona. La Certej s-au inceput lucrarile si comunitatea locala nu are momentan niciun beneficiu.

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*