Ultimele Știri

Detalii sumbre ies la iveală în ancheta privind incendiul din clubul Colectiv

colectiv

Numărul persoanelor decedate în urma incendiului izbucnit vineri seară în clubul Colectiv din Capitală a ajuns la 32. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.

Costin Mincu, Alin Anastasescu și Cătălin Gancea sunt cei trei patroni ai clubului Colectiv.

Clubul avea o singură ușă de acces spre care s-au înghesuit în același timp 300 de oameni. S-au călcat în picioare ca să iasă și trupurile lor au blocat accesul celor din spate, care încercau și ei să ajungă afară, la aer.

După zece ore de audieri, patronii sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Procurorii spun că din probele pe care le-au strâns până acum reiese că tragedia s-a produs pentru că administratorii au permis accesul în club unui număr de persoane mult peste limita admisă, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență. Anchetatorii îi acuză pe cei trei și pentru că au dat voie ca în interior să se desfășoare un spectacol cu artificii, deși existau acolo materiale ușor inflamabile.

Detalii sumbre ies astfel la iveală legate de tragedia din clubul Colectiv. Localul a ars în doar două minute, iar tinerii aflați acolo nu au avut nicio șansă. Mai multe imagini dramatice au fost surprinse pe camerele de supraveghere, care îi vor ajuta pe anchetatori să stabilească cauzele exacte, dar și să refacă filmul tragediei. Cele mai multe dintre victime au leşinat rapid, din cauza fumului otrăvitor, iar la ieșire exista un prag de care cei mai mulți s-au împiedicat.

Mai mult, patronii i-ar fi condiționat pe băieții de la trupa Goodbye to Gravity, care, deși erau autorizați pentru doar 80 de locuri, aceștia i-au obligat să aducă minimum 400 de persoane. Altfel, trebuiau să plătească 1.000 de euro pentru închirierea sălii.

Mai mulți angajați ai primăriei sectorului 4 ar fi trebuit să fie audiați astăzi, însă, avocatul unuia dintre acționari a depus o cerere prin care solicită să fie prezent la fiecare audiere de martor. Legea îi oferă acest drept, deși acest lucru încetinește ancheta. Audierile vor fi reprogramate.

Documentele eliberate de primărie pentru funcționarea clubului Colectiv ridică multe semne de întrebare. Făcute publice, acestea demnostrează negru pe alb că nu a fost respectată ordinea eliberării avizelor.

În noaptea îngrozitoare, câțiva oameni au dat o mână de ajutor și au scos victimele din club, pe jumătate arse, întinzând mâinile către salvatori și implorând milă.

Printre cei care au ieșit primii din club s-a numărat și Adi Despot, componentul trupei “Vița de Vie”. Artistul se afla în club pentru a participa la lansarea albumului prietenilor lui, cu care avea o relație extrem de apropiată.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*