Ultimele Știri

Deputatul PSD Cristian Rizea, suspectat de trafic de influență

rizea

Deputatul Cristian Rizea, candidatul PSD pentru Primăria Sectorului 5, a fost adus cu mandat la DNA într-un dosar în care este suspectat de trafic de influență la RA-APPS și Primăria Chiajna, pentru care ar fi cerut 300 de mii de euro.

Parlamentarul a fost adus la sediul DNA de ofițerii de poliție judiciară în baza unui mandat de aducere. Cristian Rizea a declarat la ieşirea din sediul DNA că nu a făcut trafic de influenţă şi nu este vinovat de ‘absolut nimic’.

”M-au chemat pentru o problemă mai veche, care s-a rezolvat acum şase ani pe civil, iar acum o s-o rezolv şi din punct de vedere penal”, a spus Rizea.

Deputatul social-democrat Cristian Rizea a făcut avere din petrecerea de botez a fiului său. Aproape o sută de mii de euro au primit el şi soţia sa de la invitaţii generoşi. Şi valul de daruri scumpe a continuat şi la petrecerea de tăiere de moţ a fiului lui Rizea.

La un an de la botezul bănos, deputatul a mai adăugat în cont încă 42 de mii de euro, tot din dărnicia invitaţilor. Tot din rândul amatorilor de petreceri cu invitaţi generoşi face parte şi Roberta Anastase, fosta şefă a Camerei Deputaţilor. Aceasta a strâns la nuntă roape 70 de mii de euro, bani pe care i-a depus la bancă.

Comitetul Executiv Național al PSD a decis la începutul lunii februarie suspendarea lui Cristian Rizea pe o perioadă de șase luni, din funcția de președinte al organizației PSD sector 5, conducerea interimară fiind preluată Ligia Moldovan.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat decizia între altele prin faptul că organizația PSD sector 5 intenționase să organizeze un miting împotriva unui alt coleg de partid.

„Neplăcută starea care a existat în organizația PSD București, în ultimele zile. Neavând de gând să las să se perpetueze așa ceva, în condițiile în care PSD-ul are prima șansă la București, astăzi au fost luate niște decizii și de către CExN și de unii colegi”, a spus Dragnea.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*