Ultimele Știri

Declarație îngrijorătoare: ‘Rusia este pregătită să ofere armament Serbiei, inclusiv rachete!’

Rusia este pregătită să ofere armament sofisticat, inclusiv sisteme de rachete S-300, Serbiei, afirmă vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, citat de site-ul agenţiei AP.

rachete S 300

„Suntem pregătiţi să susţinem direct aliatul nostru Serbia în achiziţionarea de armament, inclusiv sisteme de rachete S-300”, a declarat Dmitri Rogozin în cursul unei vizite la Belgrad.

Serbia este interesată de cooperarea tehnică şi militară cu Rusia, a declarat, la rândul său, preşedintele sârb, Tomislav Nikolici, după întrevederea cu Dmitri Rogozin.

„Serbia nu va solicita concesii, deşi avem motive să avem aşteptări mari din partea Rusiei”, a subliniat Nikolici.

Preşedintele Serbiei a amintit că Guvernul Croaţiei depune eforturi pentru achiziţionarea unor sisteme antibalistice din Norvegia.

„Nu intenţionăm să declanşăm război cu Croaţia”, a dat asigurări Nikolici, exprimând recunoştinţă pentru „preocupările Rusiei privind securitatea Serbiei”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*