Ultimele Știri

Decizie istorică la Budapesta: Ungaria nu va mai acorda azil imigranților

africani

Ungaria a anunțat marți suspendarea unilaterală din motive tehnice, pe perioadă nedefinită, a regulamentului ‘Dublin III’ referitor la solicitările de azil, invocând ”protejarea intereselor ungare”, informează MTI, Reuters și AFP.

Regulamentul Dublin III stabilește criteriile și mecanismele care permit determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul din statele membre de către un resortisant al unui stat terț.

Prin decizia sa de marți, Ungaria va refuza să reprimească refugiații care au ajuns inițial pe teritoriul său, iar apoi au plecat într-o altă țară.

”Sistemul de azil din Ungaria este suprasolicitat, cel mai suprasolicitat dintre statele UE afectate de imigrația ilegală”, a indicat purtătorul de cuvânt al guvernului ungar Zoltan Kovacs.

”Ungaria a utilizat toate capacitățile aflate la dispoziția sa. Situația necesită o acțiune urgentă; în această situație care escaladează, Ungaria trebuie să o ia înaintea deciziilor Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al executivului de la Budapesta.

Până în prezent, mai mult de 60.000 de imigranți au intrat în mod ilegal în Ungaria în cursul lui 2015, a indicat guvernul ungar. Marea majoritate a acestor imigranți au sosit în Ungaria pe la frontiera cu Serbia. Din Ungaria, ei își continuă drumul spre Austria sau Cehia, încercând să ajungă în Germania sau în Europa de Nord.

Principala țară afectată de decizia Budapestei, Austria, a criticat imediat acest anunț. ”Cine vrea să continue să aibă o Europă fără frontiere trebuie să respecte reglementările Schengen”, a comentat ministrul de interne austriac Johanna Mikl-Leitner, subliniind că ”aceasta implică, desigur, și respectarea regulamentului Dublin”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului austriac de Interne a declarat că Viena încearcă ”găsirea unei soluții cât mai curând posibil”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*