Decizia care va afecta radical economia Marii Britanii, după BREXIT. Ce spune Theresa May despre imigranți

  • Adelina Mitrache
  • 4 iulie 2016
  • Externe
brexit marea britanie

Ministrul britanic de interne, Theresa May, considerată favorită la succesiunea lui David Cameron la conducerea Partidului Conservator și a guvernului de la Londra, a sporit duminică seara confuzia în rândul celor circa trei milioane de imigranți aflați în Marea Britanie, după ce a răspuns evaziv la întrebările privind ce se va întampla cu aceștia în contextul Brexitului (ieșirea din Uniunea Europeana), relatează publicația spaniolă El Mundo.

„Vor putea ei să rămână pentru totdeauna?”, a întrebat-o la postul ITV jurnalistul Robert Preston. „Bun, nimeni nu stă în mod necesar într-un loc pentru totdeauna”, a răspuns Theresa May, care – deși în campania premergătoare referendumului din 23 iunie s-a aflat în tabăra favorabilă rămânerii în UE – este cunoscută pentru pozițiile ei dure împotriva imigrației.

În interviul de duminică seara ea a admis totuși că în cei doi ani cât ar putea dura negocierile de ieșire din blocul comunitar există posibilitatea ca numărul imigranților europeni veniți în Marea Britanie să continue să crească.

„Deocamdată suntem membri ai UE și situația nu s-a schimbat, dar trebuie să avem în vedere această chestiune ca parte a negocierii” cu blocul comunitar, a menționat May. ‘Între timp, doresc să asigur că suntem capabili să garantăm situația actuală nu doar a imigranților europeni care sunt aici, dar și a britanicilor aflați în alte state ale UE’, a adăugat ea.

Aceste răspunsuri au fost interpretate de fosta purtătoare de cuvânt pe probleme de imigrație a Partidului Laburist, Yvette Cooper, drept o intenție a aspirantei la postul de premier de a se alătura ‘dezgustătoarei campanii de trimitere acasă’ a străinilor declanșată de victoria la referendum a taberei care a susținut Brexitul.

Yvette Cooper susține o petiție a actualului executiv conservator, care solicită măsuri pentru garantarea protecției imigranților veniti din UE și evitarea repatrierii acestora.

Marea Britanie ar putea reduce impozitul pe profit la 15% ca să prevină plecarea marilor companii după Brexit

Ministrul britanic al Finanțelor, George Osborne, a anunțat o țintă de reducere a impozitului pe profit la 15%, sub nivelul din România, măsura vizând stimularea companiilor să își mențină afacerile în Marea Britanie după ieșirea țării din Uniunea Europeană, relatează Bloomberg,

În prezent, Marea Britanie are un impozit pe profit de 20% pentru business-uri, iar acesta este programat să scadă la 19% în aprilie şi la 17% în 2020.

“Acum trebuie să facem un efort national suprem dacă dorim ca Brexitul să funcţioneze pentru britanici”, a spus Osbrone într-un interviu. Osbrone îşi păstrează avertismentul iniţial pe care l-a făcut legat de impactul Brexitului şi susţine în continuare că economia britanică se îndreaptă spre o recesiune.

Planurile de reducere a taxelor ilustrează riscurile pe care Marea Britanie le are în faţa deciziei istorice de a se despărţi de Uniunea Europeană după mai bine de patru decenii. Lira a pierdut 11% după referendum, iar alte naţiuni europene se aliniază pentru a-şi scoate business-urile din Londra

S&P și-a revizuit estimările de creștere pentru zona euro și Marea Britanie după Brexit

Creșterea economică înregistrată de zona euro în 2017 și 2018 va fi mai mică din cauza deciziei Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, a apreciat luni agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings, informează CNBC.

„Pentru zona euro, în pofida creșterii incertitudinilor și a scăderii cererii externe ca urmare a Brexit, nu ne așteptăm la acest moment ca revenirea să se oprească. Cu toate acestea ne așteptăm ca efectul Brexit să anuleze 0,8% din PIB-ul zonei euro în 2017 și 2018”, se arată într-un raport al S&P publicat luni.

La finele lunii trecute, alegătorii britanici au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Anunțarea rezultatelor Referendumului a provocat scăderi importante pe piețele financiare din întreaga lume, care se așteptau la victoria taberei pentru rămânerea Marii Britanii în UE.

În cazul Marii Britanii, S&P estimează că Brexitul va anula 1,2% din PIB în 2017 și 1% în 2018. „Aceste noi estimări se bazează pe presupunerea că accesul la piața unică va fi menținut în 2017 și 2018 iar Banca Angliei va reuși să țină sub control turbulențele de pe piețele financiare”, subliniază agenția de evaluare. S&P susține că până la finele acestui an Banca Angliei va reduce dobânda de bază la zero de la 0,5% urmând ca în 2017 să redemareze programele de relaxare cantitativă.

„Credem că Marea Britanie va evita, la limită, o recesiune provocată de Brexit însă riscurile în jos sunt numeroase”, avertizează S&P.

Directoarea FMI, Christine Lagarde: Europenii să iasă din Brexit „fără să învingă și fără să fie învinși”

Directoarea generală a Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde îndeamnă ca europenii să „iasă din Brexit fără să învingă și fără să fie învinși”.

„Este fundamental pentru economie ca europenii să decidă să iasă din Brexit fără să învingă și fără să fie învinși”, a declarat duminică Lagarde într-o intervenție la „Rencontres économiques” în Aix-en-Provence (Bouches-du-Rhône).

„Acum, că englezii au – între ghilimele – ieșit (…), există cel puțin un anumit număr de lucruri despre care i-am auzit pe comisarii europeni, unii după alții, spunând ‘este atât de complicat, nu-l putem face din cauza britanicilor”, a spus ea ironic.

„Poate că există lucruri de avut în vedere, ținând cont că britanicii nu se vor așeza la masă?”, a continuat șefa FMI pe același ton.

Lagarde a apreciat că este necesar mai ales ca Uniunea Europeană să-și amelioreze comunicarea. Este „evident” necesar, în opinia ei, „să se lucreze asupra realității economice, dar (este) la fel de imperativ să se ocupe de percepții”.

„Dacă există un decalaj masiv între percepțiile popoarelor europene și realitatea a ceea ce se întâmplă, există o problemă reală de comunicare”, a deplâns ea.

„Atunci când, spre exemplu, Banca Europeană de Investiții (BEI) face investiții foarte importante în teritorii fără să spună mare lucru, fără ca acest lucru să fie cunoscut, fără să existe o măsurare a eficacității economice a Europei, este dramatic, deoarece limbajul va continua să fie ‘exces de reglementări, birocratie, este vina Bruxellesului”, a spus directoarea FMI.

„Lucrurile trebuie să aibă loc la o cu totul altă dimensiune a comunicării”, a subliniat ea.

Christine Lagarde și-a exprimat de asemenea regretul cu privire la faptul că eforturile depuse pentru explicarea consecințelor negative ale Brexitului în timpul campaniei dinaintea referendumului de la 23 iunie din Marea Britanie au fost „absolut zadarnice”.

„Piețele au anticipat în mod fals că totul va fi bine și mă tem că experții au avut probabil dreptate. Cum se face că nu am fost auziți?”, a mai spus ea.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *