Ultimele Știri

De la Mediafax la Parchet

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au în derulare un dosar penal, în care au dispus începerea urmăririi penale față de SC Mediafax Group SA, fiind vizați Nicoară Ilie Orlando și Grigoruță Roxana Dorina, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. 

Acuzaţii de evaziune fiscală la nivelul grupului Mediafax sunt analizate şi de Parchetul Capitalei, care a desfăşurat mai multe acţiuni şi a pus sub acuzare peste 30 de persoane, dintre care 11 sunt arestate preventiv. În acest dosar a fost audiat astăzi și Orlando Nicoară fiind suspectat de inginerii financiare în cadrul trustului de presă. 

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Mediafax Group SA este deținută de SC Mediafax SA (25% din acțiuni), Apropo Media SRL (25%) și SC Alerria Management Company SA (50%) și este condusă de Roxana – Dorina Grigoruță (președinte al CA), Ilie Orlando Nicoară (director general), Liliana Florentina Șerban (vicepreședinte al CA).

Orlando Nicoară (foto), șeful Mediafax Group (Ziarul Financiar, Mediafax, gandul.info, prosport.ro), și-a depus demisia după începerea anchetei. 

Mediafax Group  și-a cerut insolvența la Tribunalul București pe data de 27 noiembrie datorită unor probleme financiare și datorită faptului că mogulul Adrian Sârbu nu a vrut să îi vândă trustul lui Sebastian Ghiță. Sebastian Ghiță își dorea să folosească trustul de presă în campania prezidențială pentru sprijinirea lui Victor Ponta. Mediafax Group a avut un sechestru asigurator pus de ANAF pe sumele pe care trustul le datora unor clienți, masura fiind luată chiar înainte de campania electorală în luna septembrie.  

Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, în 2013 Mediafax Group a înregistrat o cifră de afaceri netă de 17,5 milioane de euro, pierderi de 2,6 milioane de euro, datorii de 15,4 milioane euro, compania având un numar mediu de 263 de angajați.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*