Ultimele Știri

De ce mint politicienii?

De mai multă vreme lucrurile merg prost în România. În primul rând, din cauza politicienilor şi a sistemului parcă diabolic pe care l-au creat.

Dar de ce avem asemenea politicieni, în cel mai bun caz mediocri, unii dintre ei păşind chiar în sfera penalului? De ce ne facem de ras în atâtea ocazii, în străinătate? De ce suntem trataţi uneori mai rău decât o colonie, nu doar de marile puteri, ci şi de acelea mai mici, ai căror reprezentanţi au ajuns să ştie că pot obţine de la mai-marii noştri cam tot ce îşi doresc, la preţuri foarte mici? De ce se minte atât de mult în România?

Flota maritimă a dispărut. În ceaţă, am putea zice, dacă am putea reduce la absurd o asemenea entitate şi i-am spune, bunăoară, măgar! Acest animal are bunul simţ, cu toate invectivele inventate despre el, să se facă nevăzut, atunci când îi vine vremea. Numai că vapoarele noastre n-aveau termen pentru sucombare. Şi,  ca dovadă că erau bune stă mărturie functionabilitatea lor prin porturile din cele străinătăţuri.

Aşa s-a mai pus o cărămidă la temelia a ceea ce se numeşte paradox: noi avem ieşire la mare, avem şi fluviu navigabil, dar nu avem flotă. Pe când alţii fac dintr-un lac cât un ocean şi au în dotare vase comerciale, de război, pescadoare şi alte impingătoare.

Ei, dar ce să-i faci când dosarul este clasat! Căci eram prea-prea cu flota noastră cea vestită. Pentru care, să nu uităm, am flămânzit cu toţii înainte de ’89. Ca de altfel şi pentru fabricile şi uzinele care, cu hîr, cu mîr, au început să facă concurenţă celor care, nu-i aşa, ne voiau binele. Drept pentru care, patrioţii naţionali, în cârdăşie cu ce eşalon doriţi dumneavoastră – dar ziceţi-le cozi de topor! – au reuşit eliminarea lor din peisaj. Acum toată lumea monitorizează Justiţia.

Dar n-are rost să va agitaţi, să va izbiţi violent de întrebări existenţiale, să despicaţi firul în patru cu satârul. De ce atâta amar de vreme ne tot mirăm de ineficienţa guvernelor care promit marea cu sarea, după care apa marii se evaporă miraculous, iar sarea e vândută la export. Gata, la culcare şi somn liniştit! După dezvăluirile unor foşti miniştri strânşi cu uşa Parchetului, nu-ţi mai trebuie nici ceai de tei, nici valeriana şi începi să vezi viaţă cu mai multă îngăduinţă, de parcă ai fi  la începuturile lumii.

N-aţi auzit ce a declarat Gabriel Sandu, fost ministru? Că pentru a rămâne în funcţie, avea de cotizat din greu (şi când spun din greu, mă refer la sute de mii de euro, nu la un săpun şi un deodorant, acolo), către zona politică de unde primea propteaua guvernamentală.

Traseul banilor cuprinde halte în care veneau, la primărie, purtători de funcţii plumbuite, ceea ce conturează imaginea unui sistem înfricoşător. Când ai de rostogolit bulgări de sute de mii, milioane de euro, când ai ceafa umezită în permanentă de emoţiile manevrării “sfintelor daruri” din zilele noastre, adică şpăgile, nu mai ai timp de fleacuri ministeriale, de căutat şi dibuit soluţii pentru proștii ăia care n-au văzut în viaţă lor 300 de mii de euro la un loc.

Când trăieşti cu 250 – 300 de euro pe lună, nu ai cum să înţelegi povara sutelor de mii de euro pe care trebuie să-i împărţi pentru a-ţi menţine sub fesele devenite brusc  sensibile, un scaun a cărui textură poate răspunde exigenţelor  tale. Am înţeles, e mare lucru să ajungi ministru, te vor invidia toţi ăia cu care băteai mingea pe maidan, în copilărie, te vor saluta vecinii cu “să trăiţi”, neamurile se vor uita la ţine ca la cel mai răsărit exemplar al familiei, dar nu-i cam mare preţul pentru capriciul ăsta aducător de belele?

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*