Ultimele Știri

De ce iubesc francezii satira și caricaturile?

Multă lume să întreabă după atacul terorist de la Charlie Hebdo, dacă politica editorială a ziarului a fost prea excesivă sau de ce caricaturile reprezintă zi de zi un manifest al francezilor. Răspunsul aprecierii de-a lungul timpului a satirei se află în istorie.

Tradiția caricaturilor datează chiar înainte de Revoluția Franceză. De-a lungul Evului Mediu , regii francezi erau însoțiță peste tot de bufonii lor, aceștia fiind niște personaje comice ale căror scop era de a amuza curtezanele, iar deseori își permiteau să-și ia în derâdere pe împărați. Această tradiție a durat de-a lungul Renașterii și până la domnia lui Ludovic al XIV-lea, după care acesta i-a interzis pe bufoni.

Cum societatea franceză avea nevoie de pamfletiști, aceștia i-au înlocuit cu scriitori precum Molière sau Jean de La Fontaine, care au continuat să-i ridiculizeze pe aristocrați și burghezi prin comedii sau fabule. De fapt, toată opera lor constituie ADN-ul literaturii franceze. Chiar și primele caricaturi au apărut în cărțile lui Jean de la Fontaine, care adesea desena alături de fabulele sale, personaje de rang înalt cu chip de animale.

CaricaturiAceastă tradiție caricaturală a fost consolidată abia prin Revoluția franceză, când satira a alimentat unirea forțelor populare împotriva Mariei Antoaneta, într-o perioadă în care parizienii mureau de foame, iar regina trăia în lux.

Relevanța satirei a prins contur în Franța în ultimii 20 de ani prin apariția Guignol de l’Info, un teatru de păpuși difuzat zilnic pe postul național Canal Plus. Emisiunea de pamflet a determinat și soarta alegerilor prezidențiale din 1995 și 2002, datorită portretizării lui Jacques Chirac în mod regulat, ca fiind mai simpatic decât adversarul său, Charles Balladur, care era comparat cu fostul rege gras și prostuț, Ludovic al XVI-lea.

În același timp, Le Canard Enchainé, un ziar săptămânal foarte apreciat publica detalii despre abuzurile clasei politice franceze, scandaluri de corupție sau practicile ilegale, batjocorindu-i prin jocuri de cuvinte și caricaturi pe diverși oameni din stat.

Satira, fiind regăsită în Charlie Hebdo, Le Canard Enchainé sau Guignols de l’Info, este foarte apreciată în Franța. Prin desene jucăușe, simpliste, ele contribuie la parcursul democratic și la salubritatea societății, criticând abuzurile corporațiilor multinaționale, politica externă americană, dar și toate ideologiile și religiile din lume.

Și totuși, limitele libertății de exprimare și satiră din Franța au fost dezbătute intens chiar înainte de atacurile de la Paris, în contextul comentariilor xenofobe făcute în mod regulat de către fostul comedian, Dieudonne M’Bala. Chiar și astăzi, în cercurile de extremă dreaptă, militanții politici semnalează intens dublarea standardelor de toleranță pentru Charlie Hebdo, pentru că este considerat un apostol al libertății presei, în timp ce lui Dieudonne i-au interzis să mai scrie schițe umoristice, care erau în mare măsură umplute cu retorică atroce.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*