De câte zeci de milioane de profesori are nevoie lumea, pentru combaterea analfabetismului

profesori

Aproape 69 de milioane de profesori trebuie să fie recrutaţi în lume, până în 2030, pentru a respecta angajamentul ca fiecare copil să beneficieze de educaţie primară şi gimnazială, cel mai mare deficit înregistrându-se în Africa subsahariană şi în sudul Asiei, susţine Unesco, potrvit BBC.

Un studiu Unesco spune că există 263 de milioane de copii care nu au frecventat cursurile unei şcoli primare sau secundare, iar numărul include şi cele 25 de milioane de copii care nu vor intra niciodată într-o şcoală.

Liderii mondiali s-au înţeles anul trecut să stabilească obiective globale pentru accesul la educţie, dar raportul susţine că trebuiesc angajaţi foarte mulţi profesori.

Cea mai mare problemă este în Africa subsahariană, unde este nevoie de 17 milioane de profesori. Ţări precum Burundi, Republica Central Africană, Kenya, Malawi şi Mozambic nu au suficiente cadre didactice, în timp ce Etiopia, Ruanda şi Swaziland acoperă necesarul de profesori.

Studiul subliniază şi importanţa calităţii învăţământului. În ţări precum Nigeria, Ghana, Sierra Leone şi Liberia, mai puţin de 60% din profesorii de şcoală primară au studiile necesare.

Pauline Rose, profesor de educaţie internaţională la Universitatea Cambridge, susţine că lipsa profesorilor afectează numărul de copii dintr-o sală, pe fondul creşterii populaţiei, astfel că o clasă de şcoală primară ajunge să aibă peste o sută de elevi. „În ţări precum Malawi sceasta este o problemă constantă, de mulţi ani”, adaugă Rose.

Un acces limitat la şcoli s-a remarcat în ţările foarte sărace sau în cele afectate de conflicte. Nigeria, Sudanul de Sud, Burkina Faso, Afghanistan, Mali şi Chad sunt ţările ai căror copii vor petrece cel mai puţin timp în învăţământ. De asemenea, există o problemă cu salariile mici, ceea ce face ca domeniul să fie şi mai puţin atractiv, în special pentru absolvenţii care ar putea deveni profesori. În unele ţări din Africa subsahariană, profesorii sunt plătiţi foarte prost, astfel încât sunt nevoiţi să aibă mai multe locuri de muncă, ceea ce afectează calitatea predării, explică Rose.

Vikas Pota, directorul unei instituţii de caritate care activează în domeniul educaţional, Varkey Foundation, susţine şi el că un salariu mai bun poate atrage mai mulţi absolvenţi către profesie. „O creştere a salariilor profesorilor de 10% implică a creştere de 5 până la 10% a performanţei copilului”, susţine Pota. Varkey Foundation a dezvoltat în Ghana un sistem de studiu interactiv la distanţă şi instruieşte aproape 5.000 de profesori în ultimii doi ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *