Ultimele Știri

Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, rămâne în arest preventiv. Instanța Supremă a decis acest lucru după ce procurorii DNA au făcut recurs la hotărârea de săptămâna trecută, prin care se cerea arestarea la domiciliu.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov este arestat din 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru.

Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arest preventivă pentru Darius Vâlcov, însă solicitarea a fost respinsă. Măsura a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov.

Potrivit procurorilor, începând din 2011 şi până la data reţinerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuşi.

Procurorii spun că fostul ministru ar fi intervenit, pe vremea când era primar al Slatinei, pentru ca societăţile omului de afaceri Theodor Berna să câştige contracte din bani publici. Ar fi primit un comision 20% din valoarea acelor contracte, în total două milioane de euro.

De asemenea, fostul ministru al finanţelor ar fi controlat din umbră şase societăţi comerciale şi o casă de avocatură, iar mita şi banii obţinuţi din afaceri îi investea în opere de artă, mai spun anchetatorii. 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*