Dan Voiculescu, audiat la DNA în dosarul cărţilor scrise în penitenciare

Omul de afaceri Dan Voiculescu este audiat, vineri dimineaţă, la sediul DNA, potrivit unor surse judiciare fiind adus din penitenciar în dosarul deschis de procurori cu privire la cărţile scrise de deţinuţi, lucrări pe baza cărora unele persoane condamnate au obţinut zile de libertate.

Dan Voiculescu a fost adus cu duba din penitenciarul Rahova, vineri dimineaţă, cu puţin înainte de ora 09.00. Surse judiciare spun că omul de afaceri este audiat, ca martor, în dosarul în care procurorii anticorupţie fac cercetări cu privire la modul în care mai mulţi deţinuţi au obţinut zile de libertate, pe baza unor cărţi scrise după gratii.

Dan Voiculescu preciza în luna ianuarie, într-un comentariu pe blogul său, că a scris zece cărţi de când a fost încarcerat.

„Mi se reproşează că sunt prolific, că am scris zece cărţi. Cu toată modestia, nu mă voi opri aici. Da, am timp. Evident, nu dispuneam de acelaşi timp înainte, drept pentru care îi enervez pe unii cu aceste volume, motiv de a-şi exersa cunoştinţele de matematică elementară, făcând calcule cu privire la presupuse date de eliberare. Da, atâta vreme cât există o lege în vigoare, nu cred că fac nimic ilegal. Da, scriu. Scrisul nu mi-e străin. Am mai scris vreo 20 de cărţi înainte, pe subiecte de macroeconomie.”, scria Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu este încarcerat la penitenciarul Rahova din august 2014, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la zece ani de închisoare, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

În cauza instrumentată de procurorii DNA privind cărţile scrise de deţinuţi în penitenciare, a fost audiat miercuri, tot ca martor, şi omul de afaceri George Becali.

„Am fost chemat ca martor în elaborarea cărţilor pe care le-am scris în puşcărie, nu mă vizează pe mine, vizează comisia de penitenciar şi dacă am fost favorizat. Martor am venit, mator plec, se anchetează numai favorizarea, în ceea ce priveşte funcţionari din ANP. În ceea ce priveşte Poarta Albă, le-am spus ce ştiu eu şi ce priveşte cărţile scrise de mine. Au fost mai catolici decât Papa, s-au cerut acte în plus. De alte puşcării nu ştiu. Am luat fiecare carte în parte şi au fost cinci, s-a făcut procedura pentru fiecare carte”, a declarat George Becali după audieri.

Dosarul de la DNA a fost deschis în luna ianuarie, iar procurorii fac cercetări pentru posibile fapte de favorizare a infractorului. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanţele de judecată.

Potrivit procurorilor, mai multe cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanţă ştiinţifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării şi fără a cunoaşte viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate.

De asemenea, alte cadre universitare ar fi acceptat să valideze valoarea unor lucrări şi să le includă în evidenţa unor conferinţe ştiinţifice internaţionale, în condiţiile în care activitatea de elaborare desfăşurată de autor durase câte o oră pentru fiecare comunicare.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *