Ultimele Știri

Dacă vreți un președinte monden, votați Elena Udrea!

Elena Udrea

După cum știm cu toții, Elena Udrea se vrea a fi următorul președinte al României. Nu de puține ori și-a afișat la televizor încrederea pe care o are în oameni și în votul pe care aceștia i-l vor oferi tocmai ei. Între timp, doamna Udrea se luptă cu construirea unei imagini de cetățean devotat și implicat.

De curând, ”doamna președinte” a participat la emisiunea WOWBIZ. Aflată aici, aceasta a încercat să își mai dezvăluie unul dintre talentele ascunse, cântatul. În primă fază, ne-am întreba cu toții ( dacă voi nu, eu sigur da) ce caută un viitor președinte la o emisiune mondenă, de noapte, unde să se dea în spectacol.

Adică, dacă asta vrem la conducerea țării, haideți să o votăm, căci doamna în cauză este numai potrivită pentru asta. Dacă vrem un președinte monden, care să ne ”delecteze” privirile la ore târzii din noapte, atunci avem în față persoana perfectă. Aceasta nu numai că va încerca până la sudoare să ne apere interesele țării afișandu-și noile ținute sau ultima colecție de ruj roz, însă își va sacrifica și nopțile apărând la diverse emisiune de ”bârfa nopții”, pentru a ne mai încânta privirile și auzul.

De data aceasta, aflată la emisiune, Elena ne-a delectat auzul cu o melodie românească cântată cu patos, în timp ce cei prezenți la emisiune o încurajau zgomotoși de pe margine. Bun, să o ascultăm!

Cu ceva timp mai în urmă, prin aprilie mai exact, prezentă la aceeași emisiune, aceasta ne-a arătat talentul ei în dans. La o adică, un președinte trebuie să știe, de asemenea, să cânte și să danseze, nu? Înconjurată de fete, aceasta a facut un ”show”, așa cum au scris și cei de la WOWBIZ, preț de câteva minute. Ok, deci, vorbim de un viitor președinte aici?

În cadrul emisiunii, aceasta afirma: ”Am schimbat tot după divorț: casa, mașina, look-ul”. Bun, dar pe românii nu îi interesează când faci tu toate astea, decât dacă o faci din banii lor! Pe ei îi interesează când le vei apăra drepturile, când vei fi un președinte responsabil, și cam nimic din toate astea nu implică aspectele considerate de tine de menționat.

Deci, un astfel de președinte ne dorim? Aflat în pragul de începere a campaniei electorale, alegerea potrivită ar fi să te afișezi precum un om integru, responsabil și serios. Doamna se afișează în cadrul unor emisiuni mondene, în care, conform părerii multor oameni, nu ai ce căuta dacă vrei să fii un viitor președinte al României.

Și să nu mai vorbim de numeroasele sale apariții ”incendiare”, concretizate în ținute numai bune de un președinte. Un exemplu este ținuta de mai jos.

udrea-elena

Cum își poate imagina, chiar și 5% din populație, că această femeie ar putea conduce o țară? Cum te poți duce la vot și să pui ștampila pe Elena Udrea?

Comentarii prin Facebook

19 Comentarii on Dacă vreți un președinte monden, votați Elena Udrea!

  1. candideaza la bara nuti

  2. Andrei Ionescu // 4 septembrie 2014 at 20:26 // Răspunde

    nu are nici o şansă la prezidenţiale

  3. De cantat nu, de dansat nu, dar nici Ponta nu prea stie ….

  4. Vrea sa para mondena, vrea sa para … multe, dar nu prea e…. Un amalgam de imagini si nimic concret. Nu are sanse…

    • Florin Podoleanu // 6 septembrie 2014 at 11:39 // Răspunde

      Asa este; singura calitate in afara de faptul ca exista este aceea ca pare sa fie o persoana normala (adica arata absolut normal antropometric vorbind, pare normala clinic si vorbeste corect limba materna…)
      Cat deespre sansele pentru Cotroceni, sa fim seriosi! si nu pentru ca romanii ar fi misogini (pana la urma, cca 52% din votanti nu pot fi misogini, din ”proiect”)

  5. le mitique mitic mitici // 5 septembrie 2014 at 4:49 // Răspunde

    da, dar ACL + PMP + UDeMeReu…

  6. Cornelia Merlea // 5 septembrie 2014 at 12:50 // Răspunde

    Merci,nu vrem un presedinte monden,ci unul MODERN,sa stie cu ce se mananca Romania,Europa,America si restul!Nu sa cunoasca magazinele de posete(cele mai scumpe)si sa pozeze ca un star de cinema!

  7. De acord, cu o corecție majoră: dacă e să se ajungă între ea și ponta, frate, nici nu stau pe gânduri: personal îi fac salon de dans la cotroceni…

    • Florin Podoleanu // 6 septembrie 2014 at 11:42 // Răspunde

      Ma pui pe ganduri…imi amintesc cum l-am votat pe Iliescu numai ca sa nu-l votez pe Vadim…acum vazandu-i pe unguri cum au luat viteza, parca imi pare rau 🙁

  8. E buna pentru reviste erotice sau una mai veche…Plai cu Boi !

  9. Aurelia Ionescu // 13 septembrie 2014 at 14:53 // Răspunde

    DACA VRETI UN PRESEDINTE SERIOS SI CINSTIT , NU VOTATI ELENA UDREA !!!.

  10. Nu da impresia de femee serioasa. Rade ca o tipa care ar vrea sa faca altceva nu sa devina presedinte.In situatai Romaniei de astazi. Noi nu avem nevoie de un presedinte monden. Noi avem nevoie de un presedinte luptator, care sa se lupte cu mafia PSD-ista antidemocratica, si care a distru Romania. Pentru asta este mult mai potrivita Monica Macovei.

  11. Nu da impresia de femee serioasa. Rade ca o tipa care ar fi mai potrivita sa sa faca altceva nu sa devina presedinte. In situatai Romaniei de astazi, nu ne trebuie un presedinte monden. Ne trebuie un presedinte luptator, care sa se bata cu mafia PSD-ista antidemocratica, si care a distru Romania. Pentru asta este mult mai potrivita Monica Macove

  12. Cine a mai vazut ca la Presedentie o candidata o femeie divortata si cu……….

  13. Uitativa la ultima poza ce panarama de femeie asta vrea in capul statului

  14. ar
    conduce falsand la fel cum canta….

  15. Opriti prostitutia ! Nu poti sa treci prin zece paturi si sa ai milion de euro.NU E DREPT !

  16. pe naiba…PRESEDINTAAAAAAAAAA???UNDE VE E PUTEREA DE DISCERNAMANT?

  17. E buna de pula si….atat!

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*