Ultimele Știri

„DA”, votez Victor Ponta! Victor îi uneşte pe români

Premierul şi candidatul la funcţia de preşedinte al României, Victor Ponta, a dovedit că poate face ceva pentru români, doar el ştie să ne unească şi nimeni nu o face mai bine ca el.

Victor Ponta este unul dintre cei mai controversaţi politicieni de pe plaiurile dâmboviţene şi doreşte să devină preşedintele României, dar acest lucru depinde de VOI!

Preşedintele PSD, Victor Ponta ne-a promis cândva un lucru extrem de interesant, iar de aici va pleca şi analiza noastră asupra carierei sale politice; – „Nu voi fi niciodată premierul lui Băsescu. Suntem adversari şi gândim profund diferit.”

pactul-de-coabitare

DA, omul care avea să devină premierul României, a pornit în ascensiunea sa politică cu o minciună. Protestele violente de stradă din ianuarie 2012 împotriva regimului Băsescu au urcat Alianţa – Uniunea Social Liberală pe scena politică. Confiscarea protestelor legitime a avut loc atunci cu înţelegerea ambelor tabere politice. Traian Băsescu a înţeles atunci că numai poate ţine frâiele puteri şi s-a înţeles cu Victor Ponta, cel care a preluat puterea printr-un pact de coabitare.  Pactul de coabitare cu Traian Băsescu a fost prima trădare a lui Victor Ponta în faţa românilor.

PDL USL

În iarna acelui an cetăţenii strigau la unison „PDL şi USL aceeaşi Mizerie”, dar banii baronilor şi canalele de manipulare în masă au fost mai puternice decât cetăţenii şi astfel s-a produs inevitabilul sau „Mica Înţelegere”, Ponta – Băsescu.

Victor Ponta: „Ăsta a fost mesajul meu, dacă l-am dat într-un mod mai colorat sau  am creat vreo confuzie mă bucur că m-aţi întrebat, ca să fiu foarte clar, nu mă mai întorc în procuratură (…), după ce luăm controlul politic asupra DNA-ului (…)”

DA, cea mai mare dorinţă a premierului a fost să pună sub control politic Direcţia Naţională Anticorupţie, din păcate pentru el acest lucru nu s-a întâmplat şi observăm cu toţii ce degringoladă s-a instalat în rândul infractorilor, în special pentru cei care fac parte din administraţia de stat. Baronei şi baronaşi, hoţi de cea mai joasă speţă se încolonează zilnic la uşile Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Da, Victor Ponta este preşedintele celui mai mare aparat politic cunoscut şi ca partid stat, un partid care se trage din Frontul Salvării Naţionale, organizaţie sub conducerea căreia au murit oameni în stradă în anii 90′. CEDO a condamant România anul acesta pentru crimele comise la revoluţie şi obligă statul român să îi pedepsească pe cei vinovaţi. Aceste dosare ale revoluţiei sunt blocate în continuare în sertare, iar criminalii trăiesc liniştiţi în libertate.

Da, Victor Ponta face parte din partidul cu cei mai mulţi corupţi şi oameni politici cu dosare penale şi îi putem enumera pe câţiva dintre ei: Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica, Dan Şova, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Vlad Cosma, Nicuşor Constantinescu, Tudor Pendiuc, Bunea Stancu, Adrian Duicu, Ioan Adam(..), ne oprim aici pentru că lista este foarte lungă. DA, ei sunt cei care mobilizează sau mobilizau în cazul unora, electoratul la vot. Aceşti oameni îl vor pe Victor Ponta în funcţia de preşedinte al României.

DA, Victor Ponta îi uneşte pe români, premierul este singurul politician după Ion Iliescu care a scos în stradă sute de mii de oameni. La finele lui august 2014 acesta scoate din sertar proiectul Roşia Montană, unul dintre cele mai mari jafuri plănuite de Guvernul Ponta. În urma zecilor de milioane de euro promise de compania canadiană, Guvernul a făcut o lege specială, Legea Minelor.

DA, Victor Ponta i-a ignorat pe miile de manifestanţi din toate oraşele ţării şi a ales să meargă în vizită la „minerii” companiei RMGC, unde acesta a vizitat  îmbrăcat în miner o mină muzeu, deşi la Roşia Montană conform proiectului trebuia să se facă minerit de suprafaţă.

DA, românii au dat dovadă de atitudine civică, curaj, demnitate, onoare şi au ieşit zi de zi, săptămână de săptămână în stradă pentru a stopa acest proiect.

victor-ponta-se-afla-la-rosia-montana.minerii-au-iesit-din-subteran-impreuna-cu-premierul1379268302

DA, premierul Ponta a mai adus un blestem pe capul românilor, Chevron şi gazele de şist. Aceiaşi demnitate şi onoare am întâlnit-o la ţăranii din Pungeşti care au fost terorizaţi şi umiliţi de miile de jandarmi trimişi să le închidă gura cu pumnul, bocancul şi bastonul. Pungeştenii nu s-au lăsat intimidaţi şi au ieşit în continuare în stradă. Jandarmii domnului Ponta nu au putut să oprească o mână de ţărani hotărâţi şi demni, cum spunea Petre Ţuţea, „O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii”.

DA, Guvernul Ponta ne-a adus Marţea Neagră pe 10 decembrie 2013, unde au fost puse pe ordinea de zi:

  • Legea amnistiei și grațierii;
  • Cele două modificări ale Codului Penal;
  • Legea minelor;
  • Legea lobby-ului.

În urma acestui eveniment, România a fost pusă pe lista ruşinii de toate ambasadele occidentale şi a provocat o serie de proteste în toate oraşele ţării şi în diaspora.  Cu ajutorul acestor legi Guvernul dorea să transforme România într-o oligarhie şi să acapareze întregul sistemul politic, administrativ și economic.

DA, oamenii din partidul lui Victor Ponta sunt implicaţi în cel mai mare dosar de corupţie din istoria recentă a României. Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Şerban Mihăilescu, Alexandru Athanasiu sunt membri ai Partidului Social Democrat şi sunt anchetaţi de DNA în dosarul Microsoft. Oamenii din cadrul PSD, care fac parte din ”Comisia amânării Juridice” blochează ancheta procurorilor DNA și fac scut pentru protejarea, Ecaterinei Andronescu și a lui Șerban Mihăilescu.

DA, oameni din apropierea prezidențiabilului Ponta sunt implicați în dosarul Retrocedărilor, respectiv Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, dar și socrul acestuia, Ilie Sârbu.

Citește și: La nostra famiglia! Prinţi, baroni şi judecători au pus umărul la jefuirea României

DA, Viorel Hrebenciuc și Dan Șova negociau funcția de președinte al Partidului Social Democrat după ce Victor Ponta va ajunge președinte al României. Viorel Hrebenciuc vroia o lege pentru a scăpa de anchetele DNA, iar Șova primea funcția de șef al partidului.

Citește și: Stenograme DNA: Planul lui Hrebenciuc pentru subordonarea justiției

”HREBENCIUC VIOREL: …Acum îţi spun cinstit, cu toată chestiunea, va trebui să facem într-un fel cu amnistia. Uite şi tu, mă că…

ŞOVA DAN: Amnistie şi graţiere obligatoriu!

HREBENCIUC VIOREL: Deci, automat, suntem beliţi.

ŞOVA DAN: Toţi!”

DA, Victor Ponta împreună cu oameni din Guvernul său au blocat dreptul constituțional de vot al românilor din diaspora. Zeci de mii de români au fost umiliți și au fost obligați să stea la cozi interminabile pentru ași exercita dreptul la vot. Români din diaspora nu au reușit să voteze din cauza proastei organizări și a numărului mic de secții de votare. Victor Ponta prin acțiunile sale a scos mii de oameni în stradă pentru a protesta împotriva incompetenței Guvernului, atât în țară cât și în diaspora.

Citește și: Victor Ponta face declarații jignitoare la adresa românilor din Diaspora

DA, Victor Ponta ne unește în stradă de fiecare dată, iar acum putem să îi oferim o nouă revoluție, o Revoluție a Votului.

Tu decizi acum, tu ești cel care poate decide soarta României, pe 16 noiembrie tu faci revoluție, mergi la vot!

Tu poți schimba România!

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*