Curtea Constituţională schimbă definiția abuzului în serviciu din Codul Penal

Curtea Constituţională a României a decis astăzi, în unanimitate, înlocuirea sintagmei ”în mod defectuos” cu sintagma „prin nerespectarea legii” în articolul 297 din Codul Penal.

Abuzul în serviciu este considerat neconstituțional de către CCR și urmează să fie redefinit, rămânând în continuare în Codul Penal.

Magistraţii au decis astăzi, cu unanimitate de voturi, că admit excepţia de neconstituţionalitate şi ”constată că dispoziţiile art 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma ”îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege ”îndeplineşte prin încălcarea legii”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de CCR.

Totodată, magistraţii au respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi au constat că articolul 13 din legea nr. 79/2000 este neconstituțional în raport cu criticile formulate.

Articolul articolul 297 din Codul Penal prevede că ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *