Ultimele Știri

Cursuri reluate în judeţele Giurgiu şi Harghita, dar multe școli rămân închise; situația pe județe

scoala

Urmare a eforturilor depuse de autorităţile locale în vederea deblocării zonelor afectate de ninsori, marţi, 19 ianuarie, cursurile vor fi reluate integral şi în judeţele Giurgiu şi Harghita.

Reamintim că, în cursul acestei dimineţi, şi colegiile prefecturale din Bucureşti şi Ilfov au stabilit că sunt întrunite condiţiile necesare pentru reluarea cursurilor, începând de mâine, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar de pe raza lor teritorială.

În judeţul Ialomiţa vor fi redeschise în totalitate şcolile din mediul urban, iar în judeţul Dâmboviţa vor funcţiona toate unităţile de învăţământ, mai puţin cele din localităţile Pucioasa, Vulcana-Pandele, Doiceşti şi Brăneşti. În judeţul Olt, 6 unităţi de învăţământ rămân închise, în timp ce în judeţul Vaslui cursurile vor fi reluate în toate unităţile de învăţământ din mediul urban şi, parţial, în cele din mediul rural.

În judeţul Vrancea 6 şcoli vor rămâne închise, iar în judeţele Brăila şi Galaţi, potrivit hotărârilor colegiilor prefecturale, cursurile din unităţile de învăţământ din mediul rural sunt în continuare anulate.

În judeţul Tulcea procesul instructiv-educativ va fi suspendat şi mâine.

Precizăm că acest comunicat are la bază raportările inspectoratelor şcolare judeţene de la ora 15:00, existând posibilitatea ca datele să se schimbe în funcţie de intervenţiile punctuale ale autorităţilor şi de evoluţia vremii. Vom reveni cu o situaţie finală după ora 18:00, oră până la care vor fi centralizate cele mai recente date din teritoriu.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*