Ultimele Știri

Curățenie totală în PNL: Foştii democrat-liberali sunt suspectaţi de colegii lor că ar fi tentaţi să dezerteze pentru a i se alătura lui Traian Băsescu

PNL vrea să facă curățenie generală în partid, așa a ajuns să le dea un ultimatum filialelor judeţene în care există lupte interne şi lipsă de performanţă.

au fost chemați la discuții, 14 șefi de organizații, de câtre liderii liberali. La ședința restrânsă a PNL din Modrogan au participat Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Gheorghe Flutur, Marian Petrache și Cezar Preda, potrivit unor surse citate de evz.ro. În loc de şedinţa comisiei de unificiare, liberalii au ţinut o şedinţă lămuritoare cu rebelii din propriul partid. Printre organizațiile chemate la discuții se numără Prahova, Maramureș, Vaslui, Vrancea, Iași, Brăila și Ialomița, potrivit surselor menţionate.

Nu numai orgoliile contondente şi luptele pentru funcţii sunt aspecte pe care liderii PNL vor să le rezove, problemele din filiale au, de asemenea, ca sursă suspiciunile de blat şi de trădare. Astfel, vechii democrat-liberali sunt nemulţumiţi că încă există înţelegeri de pe vremea USL care îi ţin în funcţii pe unii membrii ai vechiului PNL. Pe de altă parte, foştii democrat-liberali sunt suspectaţi de colegii lor că ar fi tentaţi să dezerteze pentru a i se alătura lui Traian Băsescu. De această trădare sunt suspectați și alți primari de oraşe, cum ar fi Cluj Napoca, Târgu Mureş sau Alba Iulia.

Și problema candidaţilor cu probleme penale este una care trebuie tranșată, PNL dispunând de numeroase exemple în acest sens. Un caz este cel de la Râmnicu Vâlcea, unde există liberali care îl susţin pe Mircia Gutău, care are în „palmares” o condamnare pentru corupţie. Şi la Bacău există o situaţie delicată, primarul Romeo Stavarache fiind condamnat în primă instanţă la 3 ani de închisoare cu suspendare, în condiţiile în care chiar Alina Gorghiu aprecia recent performanţele electorale ale edilului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*