Ultimele Știri

Cum vor curăță autoritățile Marea Neagră

Specialiştii marini care au pus în larg, în zona Cazinoului din Constanţa, opt cilindri de plastic. Aceştia preiau rolul unor recife naturale: vor atrage organisme care pot curăţa apa.

Opt cilindri de mari dimensiuni au fost amplasaţi pe fundul mării, în zona Cazinoului din Constanţa, la 20 de metri de mal. Pe aceste tuburi, în timp se vor fixa alge marine, care la rândul lor vor atrage peşti şi scoici.

Orice construcţie subacvatică cu o structură rigidă reprezintă un adăpost sau un suport pentru fixarea organismelor marine. Contăm în principal pe organisme din speciile moluşte, care au un mare avantaj căci reprezintă biofiltratori naturali”, a declarat Simion Nicolaev, directorul INCDM Constanța.

Proiectul a fost finanţat cu bani europeni, la iniţiativa mai multor organizaţii non-guvernamentale din România, Bulgaria, Turcia, Ucraina şi Georgia. Întregul proiect costă 600.000 de euro, iar partea română beneficiază de 80.000 euro din această sumă.

Aşteptăm primele rezultate în toamnă, dar în asemenea recife comunităţile de peşti şi plante se vor dezvolta şi vor atinge potenţialul maxim peste doi ani”, a spus Petko Tzvetkov, manager proiect, Fundaţia pentru Biodiversitate, Bulgaria.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*