Ultimele Știri

Cum va fi vremea în primele două zile ale săptămânii

După un weekend ploios și cu temperaturi destul de scăzute, meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru următoarele zile.

Luni, valorile termice vor fi în creştere faţă de zilele precedente îndeosebi în regiunile sud-estice, se vor situa în jurul mediilor climatologice ale sfârşitului de martie la nivelul întregii ţări.

Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în majoritatea zonelor, ziua în special în vest şi nord-vest, iar noaptea cu precădere în centru şi sud-est. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar izolat şi în restul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime între 2 şi 8 grade.

Marți, în regiunile vestice, nordice şi centrale vor fi înnorări temporar accentuate şi, îndeosebi după orele amiezei, vor fi ploi, mai ales averse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi în general slabe, în prima parte a zilei şi din nou noaptea. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali se vor semnala şi lapoviţă şi ninsori. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni şi 18 grade în sud, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 8 grade.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*