Cum va fi vremea de 1 iunie în toată țara

  • Nicoleta Ungureanu
  • 31 mai 2016
  • Vremea

Prima zi de vară vine cu vreme caldă în toată țara, mai ales în sud şi în est, astfel că maximele, la nivelul întregii ţări, vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ploi de scurtă durată şi posibil descărcãări electrice local în regiunile vestice, în special în zonele montane şi submontane şi izolat în extremitatea de est şi sud-est.

Spre seară instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vest, unde local vorbim despre averse, fenomene electrice, rafale de vânt şi condiţii de grindină.

Ziua Copilului va aduce în București o vreme deosebit de caldă, cu mult soare, vânt cel mult moderat şi în jur de 30 de grade.

La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul se va înnora temporar şi vor cădea ploi de scurtă durată posibil însoţite de fenomene electrice, mai ales în masivele vestice şi nordice. Seara însă instabilitatea atmosferică se va accentua în Carpaţii Occidentali şi în jumătatea de vest a Meridionalilor, unde aversele şi descãrcãrile electrice vor fi frecvente, va cădea grindină, vântul va sulfa cu putere, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Pe litoral, ziua se anunţă frumoasă şi doar după-amiaza vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi vânt mai intens. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade, iar apa mării va avea între 17 şi 20 grade, cu cele mai ridicate valori în deltă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *