Cum și-au folosit politicienii copiii drept ”arme electorale” de 1 iunie

Politicienii s-au folosit de ziua de 1 iunie pentru a da bine înaintea alegerilor, folosindu-și copiii pe post de ”instrumente electorale”.

Candidatul PSD-UNPR la Primăria Generală a Capitalei, Gabriela Firea, şi-a adus băieţii la o acţiune electorală în Parcul Sebastian din sectorul 5, unde a fost însoțită și de andidatul social-democrat la Primăria sectorului 5, deputatul Daniel Florea, venit şi el cu soţia şi copiii.

”Sunt împreună cu David Petru şi Zian Mihail, copilaşii mei, pentru că e 1 iunie – e sărbătoare pentru toţii copiii”, a spus Gabriela Firea, într-o filmare postată pe contul său de Facebook.

Alina Gorghiu nu s-a lăsat nici ea mai prejos și a postat o fotografie alături de copilul ei, cu mesajul ”La mulţi ani, gămălia mea! La mulţi ani tuturor copiilor!”. Aceasta a declarat într-o conferință anterioară că statul român nu are strategii bune pentru creșterea ratei natalității, adăugând că  ”toată lumea de 1 iunie vine cu mesaje calde, plăcute, legate de copii şi de cât de mult ne dorim ca ei să trăiască fericiţi într-o Românie frumoasă”.

De asemenea, copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a postat pe Facebook un videoclip de campanie pentru partidul pe care îl conduce în care protagonist este unul dintre băieţii săi.

Marian Vanghelie a profitat și el de ocazie și a postat pe Facebook mai multe fotografii cu de familia sa:

”Pentru mine, copiii mei sunt cel mai important lucru de pe lume şi reprezintă adevărata mea realizare. Ştiu ce înseamnă să fii un părinte care face tot ce poate în folosul copiilor lui, dar mai ştiu si ce înseamnă să fii un copil care trăieste şi se dezvoltă fără să aibă condiţiile minime de trai şi învăţătură. De aceea, copiii din Sectorul 5 au fost şi rămân primii pe lista mea de priorităţi ca primar. (…) La mulţi ani, copii! Sa fiţi primii, mereu!”, a scris Vanghelie.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *