Ultimele Știri

Cum se va face înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017

copii

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat joi, 14 ianuarie 2016, în dezbatere publică, proiectul de Metodologie privind înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017 şi Calendarul aferent procedurilor de înscriere.

Ca noutate, proiectul prevede înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, conform legii, eliminându-se excepţia prevăzută de metodologiile anterioare. Aceasta permitea copiilor care împlineau vârsta de 7 ani până la data de 31 august (anul în cauză) să se înscrie direct în clasa I. Actualul proiect de metodologie nu mai prevede, în acest an şcolar, excepţia ca un copil, care nu a urmat cursurile clasei pregătitoare, să poată fi înscris direct în clasa I. 

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice susţine accesul tuturor copiilor la învăţământul primar şi orice situaţie care excede cadrul normativ în cauză va putea fi analizată şi soluţionată în interesul educaţional al copiilor.

Propunerile, sugestiile şi opiniile tuturor celor interesaţi sunt aşteptate până la data de 25 ianuarie 2016, la adresa de e-mail inscriere.inv.primar@gov.edu.ro.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*