Cum să ne protejăm de caniculă în zilele care urmează

  • Nicoleta Ungureanu
  • 2 iulie 2016
  • Social

Canicula va pune stăpânire pe întreaga țară în perioada care urmează, de aceea, trebuie să avem o atitudine corespunzătoare unei asemenea perioade a anului.

Specialiștii ne oferă mai multe sfaturi care ne vor ajuta să trecem cu bine peste disocnfortul termic simțit în această perioadă, potrivit The Telegraph.

1. Atunci când facem exerciții fizice este bine să avem răbdare până când corpul nostru se obișnuiește cu temperatura.

2. Consumă băuturi pe bază de gheaţă. Când temperaturile sunt ridicate, băuturile reci ajută corpul să se adapteze căldurii excesive, scrie Gândul.

3. Poartă prosoape reci în jurul gâtului, aşa cum fac atleţii. Acest lucru te va ajuta să combaţi disconfortul cauzat de caniculă.

4. Fă-ţi o baie la cap cu apă rece.

5. O serie de studii arată că băuturile energizante folosite de sportivi pot fi eficiente în ceea ce priveşte hidratarea în cazul copiilor, datorită aromelor pe care le conţin şi cărora cei mici nu le pot rezista.

6. Avem nevoie de apă, însă nu este indicat să exagerăm cu cantitatea de apă consumată.

7. Limonada are un gust bun şi este rece, deci, este perfectă pentru hidratare şi menţinere a confortului termic în organism.

8. Ultimul, dar nu cel din urmă, aspect de care trebuie să avem grijă pe timpul verii este să încercăm să păstrăm răcoare în dormitor pentru a ne putea odihni corespunzător.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *