Ultimele Știri

Cum profită China de miloaga Rusie

Acum jumătate de an, Rusia anunța fastuos că a semnat „contractul secolului” cu China în privința livrărilor de gaze, care le va aduce în conturi 400 de miliarde de dolari începând cu 2018. Ceea ce părea a fi un pas economic major pentru Rusia, precum și un semn de alianță puternică cu China, s-a transformat într-un câștig al beneficiarului asiatic datorită vigilenței și prezicerilor corecte făcute de negociatorii chinezi.

Prima problemă apărută după semnarea acordului dintre Gazprom și compania chineză CNPC este că livrarea celor 38 de miliarde de metri cubi de gaze stabilite nu este posibilă din lipsa gazoductelor și resurselor care să alimenteze în aceeași măsură, anual, și Europa, și China.

A doua problemă majoră cu care se confruntă rușii reprezintă refuzul Chinei de a plăti în avans 25 de miliarde de dolari pentru construirea conductei „Puterea Siberiei”, care ar lega vestul Siberiei de regiunea vestică chineză, iar în condițiile colapsului financiar din Rusia, construcția ar agrava și mai mult situația economică precară din țară. 

O altă carență a contractului energetic de care vor profita din plin chinezii este nefixarea unui preț al gazului. Deși se vehicula suma de 370$ pentru o mie de cubametri, conform contractului, prețul gazelor naturale depinde de cel al petrolului, care la momentul actual a coborât la 67,35 de dolari pe baril, cel mai scăzut nivel din octombrie 2009, iar dacă nu se va redresa până în 2018, atunci pierderile financiare ale Rusiei vor constitui un sfert din suma prestabilită anterior. Calculele ne arată că la prețul de 80$ al petrolului Brent, Rusia ar obținte suma de 300 de miliarde de dolari din livrările de gaze către China, cu 100 mai puțin decât se așteptau și vociferau la unison oficialitățile din Kremlin.

Valoarea rublei este în plină descreștere în același ritm cu prețul petrolului, iar soluțiile economice de ameliorare a cursului valutar oferite de miniștrii economiei din Rusia o implică pe vecina-parteneră, căreia i s-a propus utilizarea rublei în contractele de comerț interstatal. De cealaltă parte China nu pare deloc încântată de această ofertă și este tot mai tentată de a o refuza, fiindcă ar reprezenta un prea mare risc de asumat pentru statul care a devenit cea mai mare putere economică mondială.

Într-o altă ordine de idei, Rusia este aproape izolată în economia de piață internațională, iar China a trădat prin acțiunile sale falsa relație de amiciție închipuită și visată de Putin pentru a contracara SUA.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*