Ultimele Știri

Cum poate salva pădurile un ministru cu averi dubioase?

gratiela

În urma protestelor masive împotriva defrișărilor abuzive s-a lansat o dezbatere publică intensă cu acuzații la cel mai înalt nivel, premierul și președintele acuzându-se reciproc de corupție. Ministrul Mediului Grațiela Leocadia Gavrilescu se prezintă ca o salvatoare a pădurilor României și afirmă că vor fi dispuse controale în mai multe județe, iar vinovații vor plăti.

Bineînțeles, Grațiela este doar o marionetă în Guvernul Ponta 4, un executant docil care încearcă să își câștige un capital de imagine. Până la protestele de săptâmâna trecută nu a auzit nimeni de ea, decât câteva voci din presă au semnalat la numirea sa în funcție, faptul că doamna provine dintr-un mediu infracțional. 

Grațiela este o trăseistă în ale politicii, aceasta a fost membru în Partidul Conservator, în Partidul Național Liberal și mai nou în PLR care nu e. 

Grațiela Leocadia Gavrilescu a devenit deputat în decembrie 2007, ocupând până atunci funcția de Viceprimar al orașului Ploiești. Depuata Grațiela Gavrilescu ne uimește încă din 2007 cu declarația sa de avere: aceasta susține în decembrie 2007 că deține două depozite de 47 milioane de lei la Banca Transilvania și respectiv 90 milioane la Raiffeisen. La nivelul lui 2007 asta însemna 38 milioane de EURO.

Presa prahoveană o acuza la vremea respectivă pe doamna deputat de intermedierea unor afaceri onerose la Spitalul Județean Ploiești și direcționarea unor contracte către firma surorii sale. Dar suma din declarația de avere depășea valorea oricăror contracte derulate de către Spitalul Județean. După 6 luni Grațiela Gavrilescu a depus o nouă declarație de avere, unde deputata declară la aceleași bănci depozite de 4.700 RON și 9.000 RON, astfel înclinăm să credem că a declarat fals în 2007.

Domna deputat spune în declarația de avere că a primit bijuteriile în anul 1920 deși aceasta nu are mai mult de 60, probabil a făcut o teleportare în timp sau pur  și simplu ne consideră proști.

Deputata noastră declară în iunie 2008 depozite bancare de 4700 RON, 9000 RON și unul nou, de 27.000 EURO la Piraeus Bank. Totuși să fi avut 137 milioane de RON în 2007? Sau din cei 54.532 lei (aproape 15.000 EURO) încasați din salarii de ea și de soțul său între cele două declarații au pus deoparte 27.000 EURO sau asta e avere nejustificată și venituri nedeclarate?

În 25 mai 2009, Gavrilescu declară că mai are în total, în bănci, 5.000 EURO, ca să aflăm din următoarea declarație depusă în 14 iunie 2010 că între iunie și decembrie 2009, cei doi au achiziționat o casă de 70 mp în Bucov cu teren de 750 mp. Bucovul este limitrof  Ploieștiului și prețul mediu pentru o astfel de casă era cel puțin 50.000 de EURO. Cum o fi plătit deputata casa și terenul din cei 5.000 EURO din cont și din salariile de aproape 10.000 de Euro încasate de cei doi în a doua jumătate a anului 2009, nu știm. P

Indiferența cu care Grațiela Gavrilescu își completează declarațiile de avere este incredibilă. Pentru indemnizația sa pe anul 2009, aceasta declară în 14.06.2010  47.062 lei pentru ca în 27.10.2010 să declare 57.062 lei. 

Neglijența continuă: în declarația depusă în 14.06.2011 aceasta susține că în anul 2011 moștenește un apartament în București și în anul 201 (așa scrie ea) , încă un apartament. Unul îl înstrăinează în 2011, conform declarației depuse în 12.12.2011 și unul în 2012 conform declarației depuse în 13.06.2012 , rămânând cu un apartament în București, cumpărat în 2011 cu exact aceeași suprafață ca cel moștenit, dar care nu apare în declarațiile din 2011 ca fiind cumpărat. În declarația din 18.12.2012 apare din nou moștenirea din 2011 pe care o declarase vândută deja și dispare apartamentul cumpărat în 2011. Și așa jonglează ea cu apartamentele ca să i se piardă urmele. Un nou fals, așadar!

Dar ignoranța deputatei atinge apogeul începând cu decembrie 2012 când aceasta trece în declarația de avere la rubrica: „venituri din cedarea folosinței bunurilor”, „conform art.41. din Codul fiscal”, sumele încasate din vânzarea imobilelor. Oare a declarat și la ANAF sumele încasate? Că ceea ce se declară în declarația de avere trebuie să coincidă cu declarația la ANAF pe anul precedent. Ori la ea, evident că nu coincid. 

Caracatița firmelor din jurul deputatului Grațiela Gavrilescu

În perioada 2012-2013, o firmă aparţinând cumnatului deputatului PNL, Graţiela Gavrilescu, vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, a încheiat trei contracte cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în valoare totală de peste 300.000 de lei, scria presa locală. Din postura de vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, s-a remarcat că unul din susţinătorii managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Adrian Strâmbeanu, scria la aceea vreme Observatorul de Prahova. În ultimii ani, Spitalul Judeţean de Urgenţă Prahova a fost subiectul mai multor scandaluri în urma unor acte medicale dezastruoase care s-au finalizat cu pierderi de vieţi omeneşti.

În Monitorul Oficial din 19 septembrie 2002 se publică anunţul înfiinţării firmei Geltom SRL din Ploieşti, administrator fiind Graţiela Gavrilescu. În 2004, Graţiela Gavrilescu îi predă firma surorii sale,conform Monitorul Oficial din 23 noiembrie 2004. În 2006, cumnatul Graţielei Gavrilescu preia firma.

După preluarea firmei, cumnatul deputatului Graţiela Gavrilescu notifică Registrului Romerţului mutarea sediului Geltom în satul Bucov: Strada Fabricii, nr. 1. La această adresă, cu acelaşi număr de telefon, îşi are sediul şi ARPAROM SA, unde, în prezent, acţionar majoritar cu 99,72% din acţiuni este Pinţoiu Alin Valentin, consilier PNL. Administratoratorul ARPAROM este Ciornea Anca Isabela, soţia lui Ciornea Sebastian Ilie – asociat unic şi administrator al GELTOM şi sora deputatului Graţiela Leocadia Gavrilescu.

Sora deputatului PNL este membru în CA la Ploieşti Industrial Parc, societate a Consiliului Judeţean Prahova al cărei director, Fabioara Ionescu, este cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani în celebrul dosar “Alexe”. Consiliul Judeţean este condus de baronul Cosma, acuzat în mai multe dosare.

Firma Ianvi Construct SRL a fost înfiinţată la 22.07.2011. Ianvi Construct a avut o evoluţie economică fulminantă. În primul an de la înfiinţare, cu doar 9 angajaţi, realizează o cifră de afaceri de 2.358.801 lei. În 2013 cu 15 angajaţi cifra de afaceri urcă la 3.409.142 lei. Actionari: 50% Mihaela Cristina Radu – şefă a cabinetului de parlamentar a Graţielei Leocadia Gavrilescu şi 50% Iancu Ion. La 13 februarie 2014 cei doi au cesionat acţiunile unui cetăţean moldovean, Băltăreţu Mihail. Sediul Ianvi Construct este la aceeaşi adresă, Bucov, str. Fabricii nr. 1, unde funcţionează Geltom, firma cumnatului viitorului ministru. Şi tot la Bucov, Fabricii nr. 1 veţi descoperi şi Arpacor, firma unde este acţionar doamna deputat, dar şi Arparom.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on Cum poate salva pădurile un ministru cu averi dubioase?

  1. Iovan Iorgovan // 15 mai 2015 at 11:19 // Răspunde

    E clar ca Gratiela-i un monument de coruptie. N-ati vazut ca refuza sa raspunda la petitia privind un cumul de infractiuni de mediu, inclusiv o defrisare ilegala in parc natural, in ciuda celor 108 mii de semnaturi?
    http://www.thepetitionsite.com/936/056/545/help-saving-the-last-undisturbed-river-in-romanian-carpathians/

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*