Ultimele Știri

Cum au negociat românii din Transilvania ruperea de Ungaria și unirea cu România

alba iulia

Unirea Transilvaniei cu România nu a fost un demers realizat de pe-o zi pe alta, ci a fost precedat de luni de pregătiri și negocieri, favorizate de un context geopolitic european favorabil: marile imperii europene începeau să se destrame, noi state începând să prindă contur.

Întregirea teritoriului național a început cu unirea Basarabiei (27 martie 1918) și a Bucovinei (15 noiembrie 1918), iar demersurile pentru revenirea Transilvaniei la țara – mamă și-au găsit în acest context un teren propice.

Vârful de lance al acestor demersuri a fost Iuliu Maniu. Recunoscut ca lider al românilor din Transilvania și cu vastă experiență politică – fiind timp de patru ani și deputat în Parlamentul de la Budapesta, Maniu și-a asumat în vara anului 1918 rolul de a-i regrupa de militari români încorporați în armata imperială, aflată în derivă, și de a-i readuce, organizat, acasă, pentru a sprijini înfăptuirea Marii Uniri. Însărcinat de Consiliul Național Român (organ politic și administrativ al românilor din Transilvania), Maniu pleacă în august 1918 la Viena, unde cere să fie prezentat ministrului de război.

Maniu i-a cerut ministrului (generalul von Straeger Steiner) ca o aripă a Ministerului de Răboi să fie pusă la dispoziţia Comandamentului Român, invocând ca argument faptul că imobilul a fost construit pe banii populaţiei din Austro-Ungaria, iar din această populaţie, 7 milioane sunt români. Românul i-a spus generalului că are nevoie de acea parte a clădirii pentru că poporul român vrea să-şi organizeze propria armată. Generalul s-a arătat iritat şi sceptic, dar nu l-a refuzat pe loc şi a solicitat, totuşi, un timp de gândire.

”Între timp, i s-a raportat că în Viena a izbucnit o grevă generală care cuprinde poliţia oraşului şi că în ultimele 24 de ore s-au întâmplat câteva mii de agresiuni: furturi, violuri, tâlhării, cărora nu se poate face faţă. Şi atunci a ieşit din camera de chibzuire li l-a întrebat pe Maniu: Crezi dumneata că ai putea asigura ordinea în Viena în timpul grevei poliţiştilor? La care Maniu, curajos, a spus: Da, cu condiţia ca pe lângă cazarma Ferdinand, unde sunt găzduiţi ofiţerii şi subofiţerii români, să îmi daţi şi cazarma Împăratului Carol, pentru ca soldaţii şi ofiţerii români să poată să se adune în aceste cazarme”, relatează într-un document Corneliu Coposu, care aflase toate aceste detalii chiar de la Iuliu Maniu.

Potrivit acestuia, ministrul a acceptat condiţiile puse de Maniu, iar în următoarele săptămâni viitorul premier a adunat acolo 160.000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi români, conduşi de ministrul de război Iuliu Maniu. Se întâmpla în august 1918. Armata a asigurat 55 de zile ordinea în Viena, pe timpul grevei poliţiştilor, iar o parte din ea, compusă aproape în exclusivitate din Regimentul 83 din Orăştie, a fost trimisă la Alba Iulia să pregătească ”Adunarea Unirii”.

Negocieri cu Ungaria

Între timp, Consiliul Național Român a început și negocierile cu Ungaria. Iuliu Maniu s-a dus la Budapesta pentru a discuta cu oficialitățile de acolo o schimbare a atitudinii guvernului maghiar faţă de Adunarea Naţională convocată la Alba Iulia.

”După vreo 15 ani, Oskar Jaszi (ministrul Naționalităților din Ungaria în 1918 – n.a.), pe atunci profesor la o universitate din Statele Unite, făcând o vizită lui Iuliu Maniu la via acestuia de la Bădăcin – reamintindu-şi cele trecute vremii – a povestit că în acel moment miniştrii social-democraţi şi cu contele Teodor Batthany, ministrul de interne în acel guvern, au cerut ca Maniu să fie imediat arestat şi trimis în judecată pentru înaltă trădare”, spune preotul Cristian Borz, cel care se ocupă de administrarea Casei Memoriale ”Iuliu Maniu” din Bădăcin, județul Sălaj.

Potrivit Enciclopediei României, o delegație maghiară a ajuns la Arad (unde avea sediul Consiliul Național Român), pledând pentru găsirea unei soluţii provizorii până la Conferinţa de Pace. Propunerea a fost refuzată categoric de Maniu: „Naţiunea română pretinde independenţa sa de stat şi nu admite ca acest drept să fie întunecat prin soluţii provizorii”. La întrebarea lui Jászi Oskar, „În definitiv, ce vor românii?”, Maniu a răspuns: „Teljes elszakadas” (”Despărţirea totală”). Imediat după acest moment, CNR a publicat manifestul Către popoarele lumii, prin care a comunicat hotărârea de a convoca o Mare Adunare Naţională a românilor care să voteze unirea tuturor teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de aceştia cu Regatul României.

Rolul lui Iuliu Maniu în Unire, minimalizat de comuniști

Iuliu Maniu a avut un rol evident și în ziua Marii Uniri. El a fost unul dintre oratorii care au vorbit în fața celor 100.000 de români adunați pe Câmpul lui Horea. ”Discursul de la Alba Iulia şi contribuţia lui Maniu la Marea Unire nu s-au bucurat de o foarte mare atenţie din partea istoricilor în perioada comunistă şi acesta pentru că nu i se putea ierta faptul că după al doilea război mondial a fost simbolul rezistenţei anticomuniste din România”, spune preotul.

Din păcate, mai sunt și astăzi unii care îi minimalizează meritele și eforturile, punându-i trecerea într-un oarecare con de umbră pe seama faptului că Maniu a fost ofițer în armata austro-ungară. Aceștia pierd, însă, din vedere faptul esențial că Iuliu Maniu a ajuns să fie încorporat împotriva dorinței lui și printr-un abuz al autorităților maghiare, care sperau că, trimițându-l pe front, vor scăpa de acest ”ghimpe” în coastele lor.

Trimiterea lui Maniu pe front nu a fost altceva decât o răzbunare a primului-ministru austro-ungar, Tisza István, pentru faptul că, în momentul izbucnirii războiului, Iuliu Maniu nu a acceptat să semneze declaraţia cerută de guvernul de la Budapesta, prin care se solicita intrarea României în război alături de Austro-Ungaria, şi a refuzat categoric să-şi pună semnătura pe o declaraţie de fidelitate faţă de Regatul Ungariei.

De altfel, în calitate de jurist-consult al Mitropoliei de la Blaj, Iuliu Maniu era scutit de la efectuarea serviciului militar. El figura, de altfel, în tabelul cu funcţionarii ce urmau a fi scutiţi de serviciul militar care fusese întocmit de către mitropolitul Victor Mihaly. Însă, la ordinul expres al contelui Tisza, care i-a cerut ministrului Cultelor, Jankovics, să expedieze urgent o telegramă Mitropoliei de Blaj, Iuliu Maniu nu a beneficiat de această scutire şi a fost trimis pe front.

Sursa: Vocea Transilvaniei

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*