Cum arată viața imigranților după Brexit| Toate acestea îmi amintesc constant cine sunt: un imigrant

  • Adelina Mitrache
  • 13 septembrie 2016
  • Externe
romani marea britanie

Pe 23 iunie 2016, 51,9% dintre britanici au decis ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, iar acest lucru a făcut ca viața multora dintre imigranți să se schimbe drastic.

Actele de violență care aveau ca țintă imigranții s-au îmulțit, iar un val de ură s-a făcut imediat simțit: prăvălii ale imigranților atacate cu ouă, oameni bătuți până la moarte. Astfel de acte au apărut din cauza originii oamenilor.

Într-un reportaj The Guardian, în care jurnaliștii au stat de vorbă cu imigranții pentru a afla cum s-a schimbat viața lor după Brexit.

Shannon, de 27 de ani, graphic designer din Londra, care are dublă cetățenie, canadiană și poloneză, s-a născut în Polonia, dar a crescut în Canada. Mulți nici nu știu despre originile sale, așa că adesea a fost martoră la remarci deloc politicoase la adresa polonezilor.

„Se fac glume despre polonezii cum că, toți ar fi instalatori și că nu reușesc în ruptul capului să vorbească engleza”,spune Shannon, deși, potrivit acesteia, toți vorbesc perfect această limbă.

„Dacă vreau să stau pe termen lung în Marea Britanie? Sunt atâtea întrebări fără răspuns, la care guvernul nu răspunde, și atâta incertitudine. Poate e mai bine să mă întreb: ‘Vreau să rămân într-o țară care nu mă vrea?'”, declară Shannon.

Thomas, în vârstă de 33 de ani, care lucrează într-un restaurant, e originar din Polonia.

Acesta povestește că în ziua de după referendum, unul dintre cei doi șefi ai săi a cerut scuze angajaților pentru felul în care britanicii au votat. Celălalt, însă, l-a întrebat arogant și cumva vesel: „Și, ce mai faci aici?”.

Tee, de 22 de ani, consilier juridic în Londra, a ajuns în regat, din Rusia, când avea șase ani. A știut ce înseamnă discriminarea legată de origini, spune el, încă din școală. Dacă înainte de referendum se putea numi patriot, afirmă el, iubind cu adevarat Anglia, după votul britanicilor declară că a realizat, în sfârșit, că britanicii nu vor imigranți în țară și că „rasismul și ura” promovate de Nigel Farage au câștigat.

„Nu mă mai simt conectat cu Marea Britanie. Mă simt dezamăgit”, spune tânărul. Totuși, în ciuda acestei realități, afirmă că nu va părăsi țara. „Arăt și vorbesc ca un britanic, așa că, din fericire, nu am avut parte de rasism. Am cetățenie britanică și încerc să-mi fac o carieră aici. Nu vreau să plec de aici”, mai spune el.

Alexandra, în vârstă de 25 de ani, locuiește în Birmingham, dar a venit din România. Ce spune ea e ceea ce simt mulți români care trăiesc în Regat. „Ai avut vreodată un coșmar în care mergi la școală și realizezi că ești gol și toată lumea se holbează la tine? Așa mă simt acum.

Nu m-am schimbat, nu am făcut nimic diferit, cu toate acestea simt mereu că sunt urmărită, ca și cum cineva așteaptă să fac o mișcare greșită, pentru ca apoi să zică: ‘Asta e, afară!'”, spune tânăra.

„Se pare că acest referendum este folosit pentru legitimarea rasismului”, mai spune Alexandra. „Deodată a devenit ok să fii rasist, pentru că peste jumătate din țară a votat plecarea. În comunitatea în care trăiesc, peste 80% dintre oameni au votat așa.

Bătrâna simpatică de peste stradă, măcelarul prietenos pe care îl vizitez în fiecare sâmbătă, casiera cea zâmbitoare de la magazinul din colț – toți mă vor plecată? Așa se pare, pentru că vecina nu-mi mai spune ‘bună dimineața’, măcelarul este tot timpul ocupat în spatele magazinului când apar eu, iar casiera cea zâmbitoare nu mai zâmbește”, povestește Alexandra.

„Nu m-au deranjat glumele cu ‘du-te acasă, în țara ta!’ de la început, dar auzind despre polonezii care sunt atacați în stradă, despre magazinele românilor vandalizate și discursul plin de ură din media – toate acestea îmi amintesc constant cine sunt: un imigrant. Și mai devreme sau mai târziu aș putea fi atacată sau abuzată verbal și eu”, mai spune tânăra.

„Simt că britanicii au vrut să schimbe ceva, dar fără să realizeze complet consecințele”

„Simt că britanicii au vrut sa schimbe ceva, dar fără să realizeze complet consecințele”, declară și Tola, în vârstă de 34 de ani, web designer in Essex și venită din estul Europei.

„Am venit aici pentru că am simțit că Marea Britanie mi-ar aprecia calitățile și pregătirea (…). După referendum, am simțit că am greșit. Oamenii de pe stradă deodată par diferiți, nu mai există niciun ‘bună’ prietenos rostit pe stradă.

În orice caz, totul s-a întors la normal. Am vorbit cu vecinii mei, despre care știu că au votat ca Marea Britanie să iasă din UE, și le-am spus că înțeleg. E pământul lor și au făcut așa cum au crezut ei mai bine. Pare să le pară un pic rău”, mai spune Tola.

„UK câștigă din șederea mea aici – ar fi pierderea lor dacă plec”

Mika, un medic de 50 de ani care locuiește in Midlands, dar vine tot din estul Europei, spune că pacienții săi se simt stânjeniți de felul în care s-a votat și nu pot explica de ce au procedat așa. Potrivit acestuia, sistemul medical britanic este susținut de mulți medici veniți din Europa și ar avea mari probleme în lipsa acestora.

Personal, el nu s-a întâlnit cu abuzul sau discriminarea, însă e drept că mulți îl cred suedez. Nici când îi corectează nu fac comentarii, „sunt politicoși”. „Locuiesc într-un sat în care 90% dintre oameni au votat pentru ieșirea din UE, însă, ca localnic, nu sunt văzut ca un străin, așa că viața mea continuă ca și până acum”, mai spune el.

„Sunt aici de 12 ani și am aplicat pentru cetățenia britanică, în caz că vor fi probleme pe viitor. Am un apartament în țara de origine și mă pot întoarce acolo fără probleme, unde aș avea un job bun. UK câștigă din șederea mea aici – ar fi pierderea lor dacă plec”, mai spune medicul.

Albi, în vârstă de 68 de ani, pensionar, după ce a muncit ca funcționar, s-a născut în fosta Cehoslovacie, aflându-se în Marea Britanie de peste 30 de ani. „Încă mai am un ușor accent, iar după Brexit sunt întrebat agresiv: ‘Când vei părăsi țara, să te întorci acasă?.

Mă tem pentru viitorul meu, chiar și la Londra (…). În mod clar, cetățenia mea britanică nu mă va proteja când mă vor da cu capul de asfalt„, mai spune sexagenarul.

Ellei, de 30 de ani, arhitect la Londra, dar originară din Polonia, i s-a spus în față, după referendum, că nu se mai potrivește în peisaj, la birou. „Mi s-a spus în față asta”, afirmă Ella, căsătorită cu un britanic și de 15 ani locuitoare a regatului. Acum și-a deschis propria afacere, dar planuiește să se mute în Varșovia.

„M-am simțit mai binevenită când abia sosisem aici, când Polonia nici nu era în UE. Mă gandeam la Marea Britanie cu căldură și recunoștința, că mi-a oferit o nouă casă. Acum o văd ca pe o țară cu un număr imens de oameni înguști la minte, bigoți (…).

În același timp, acești oameni agită steaguri și se bucură atunci când Mo Farah, un imigrant pentru această țară, câștigă aurul. Își bat joc de cei (imigranții, n.red.) care cer beneficii de la stat, dar nu îi deranjează să plătească milioane pentru monarhie. (…) Brexitul nu a făcut decât să arate cât de putred e mărul în realitate”, declară și Emily, venită tot din estul Europei, manager la Londra.

Nu toți imigranții gândesc însă așa. Monika, în vârstă de 33 de ani, din Glasgow, venită în Marea Britanie în urmă cu 10 ani, susține că „scoțienii sunt fantastici. Poate că e un punct de vedere diferit aici comparativ cu restul Angliei. Marea majoritate a prietenilor mei a votat pentru rămânerea în UE.

Să fiu sincera, de cele mai multe ori când vorbesc cu cei care au votat pentru ieșirea din UE, oamenii spun că s-a întâmplat așa pentru felul în care a fost gestionată criza refugiaților, mai degrabă decât din cauza imigranților”.

„Rasismul e rău în Polonia și peste tot în Europa e la fel. Rasismul e ceva des întâlnit în această perioadă, așa că nici nu-l mai găsim șocant. E rău în Anglia, dar polonezii din propria țară pot fi la fel de răi cu ucrainenii sau vietnamezii care vin în Polonia”, mai spune Monika.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *