Ultimele Știri

Cum a primit cadou Daniel Constantin un dosar la DNA

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, este cercetat penal de DNA pentru favorizarea infractorului. Plângerea penală a fost formulată de Vlad Săvulescu, fost director în ADS, și vizează faptul că ministrul Agriculturii nu vrea să comunice documentele prin care fostul ministru Dacian Cioloș s-a constituit, nejustificat, parte civilă pentru suma de 60,6 milioane euro.

 Direcția Națională Anticorupție din cadrul PICCJ efectuează cercetari împotriva actualului ministru al Agriculturii, conservatorul Daniel Constantin, sub aspectul infracțiunii de favorizare a infractorului. Dosarul penal cu nr. 456/P/2014 a fost format ca urmare a plângerii penale formulate anul acesta de Vlad – Nicolae Savulescu, fost director al Direcției Privatizare – Concesionare a ADS, care a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA).

În această plângere, fostul director din ADS a acuzat faptul că actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, împreună cu alți funcționari, a refuzat să pună la dispoziția acuzaților din dosarul ICA (Dosarul Telepatia) actele prin care Ministerul Agriculturii, prin adresa 190721/14.10.2008 și actele subsecvente, sub semnătura fostului ministru Dacian Cioloș, s-a constituit la cererea DNA, în mod nejustificat, parte civila în dosarul ICA, pentru suma de 60,6 milioane euro.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*