Cum a mințit poliția autorul atentatului din Nisa. Acesta a introdus camionul în zonă minţind că transporta îngheţată

  • Nicoleta Ungureanu
  • 15 iulie 2016
  • Externe

Autorul atentatului comis în oraşul francez Nisa a reușit să intre în zonă mințind că transporta înghețată, conform surselor citate de publicaţia britanică Express.

Mohamed Lahouaiej Bouhlel, francezul de origine tunisiană în vârstă de 31 de ani, închiriase camionul cu două zile înainte şi ajunsese în centrul oraşului Nisa minţind poliţia că transporta îngheţată.

Acesta a aşteptat nouă ore în camion până când artera din centrul oraşului Nisa s-a aglomerat, după ce poliţia ar fi permis staţionarea camionului pe Bulevardul Promenade des Anglais din Nisa, susțin surse din cadrul autorităţilor franceze.

Aceste informaţiile nu au fost confirmate încă de anchetatori.

Bilanțul victimelor atacului de la Nisa este de 84 de morţi, inclusiv copii, şi peste 150 de răniţi dintre care 18 sunt în stare gravă, a precizat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de Le Figaro online. Bulevardul pe care a avut loc atentatul este situat chiar pe faleză, în centrul oraşului Nisa.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *