Cum a ajuns EgyptAir să fie o companie aeriană tot mai nesigură. Zborurile care ridică mari semne de întrebare

avion egyptair

Dispariţia zborului MS804, operat de EgyptAir, din data de 19 mai, reprezintă încă o pată neagră în istoria recentă a companiei, ridicând mari semne de întrebare cu privire la siguranţa zborurilor egiptene, precum şi a turismului din această ţară.

Avionul operat de EgyptAir, care efectua o cursă pe ruta Paris-Cairo, cu 66 de persoane la bord, printre care 30 de egipteni, 15 francezi şi un britanic, s-a prăbuşit în Marea Mediterană în cursul nopţii de miercuri spre joi, toate persoanele de la bord fiind declarate decedate.

Dispariţia aeronavei vine la mai puţin de două luni după ce un alt zbor al companiei egiptene, MS181, a fost deturnat de un pasager ce ameninţa că se va detona, purtând asupra sa o vestă explozivă. Avionul a aterizat în siguranţă în Cipru iar explozibilul a fost declarat ca fiind unul fals, însă incidentul avea să reprezinte încă o pată neagră privind măsurile de securitate ale companiei.

În iulie 2011, avionul Boeing 777-200, aparţinând tot companiei egiptene, a fost evacuat pe Aeroportul Internaţional din Cairo după ce un incendiu a izbucnit în cabina pilotului. Toţi cei aflaţi la bord în acel moment au supravieţuit, însă incendiul, cauzat de un scurtcircuit, a distrus în totalitate aeronava. Tot în acel an, 224 dintre cei 850 de piloţi au intrat în grevă, nemulţumiţi de salariu şi condiţiile de lucru, ameninţănd că vor demisiona.

În 2009, oficiali UE şi-au exprimat grija referitoare la „deficienţele în ceea ce priveşte măsurile de securitate”efectuate de EgyptAir şi au declarat că vor monitoriza compania pentru a efectua o evaluare legată de acest aspect. Ulterior, concluzia inspectorilor a fost că, în ciuda unor progrese, compania aeriană are deficienţe legate de mentenanţa aeronavelor.

În 1999, zborul EgyptAir 990, un Boeing 767, a fost doborât chiar de unul dintre piloţi în timpul unui zbor de la New York către Cairo, ducând la moartea a tuturor celor 217 oameni ce se aflau la bord, potrivit Consiliului Naţional de Securitate în Transport, chiar dacă oficialii egipteni au negat faptul că pilotul ar fi responsabil de incident.

În 2002, zborul 843, un Boeing 737-566, operat tot de EgyptAir, s-a prăbuşit în timpul unor condiţii meteorologice nefavorabile lângă Tunis, capitala Tunisiei, incident soldat cu moartea a 14 dintre cei 62 de pasageri.

În plus, cel mai recent incident, prăbuşirea deasupra Mediteranei a  zborului MS804 reprezintă o altă pată neagră asupra turismului egiptean, cu atât mai mult cu cât prăbuşirea aeronavei ar fi atribuită organizaţiei teroriste Stat Islamic, la fel ca în cazul avionului doborât deasupra Peninsulei Sinai din octombrie 2015, soldat cu moartea a 224 de persoane.

În mod paradoxal, EgyptAir rămâne considerată una dinre cele mai sigure companii aeriene de pe continentul african.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *