Cubanezii sărbătoresc în ritmuri de salsa aniversarea de 90 de ani a lui Fidel Castro

  • Adrian Marinescu
  • 13 august 2016
  • Externe
castro

În Havana, mii de cubanezi au dansat de la primele ore ale dimineţii pe ritmuri de salsa pentru a sărbători aniversarea de 90 de ani a liderului revoluţionar, retras din viaţa publică şi politică, Fidel Castro. Acesta a înfruntat zece preşedinţi americani în cei 48 de ani pe care i-a petrecut la putere, însă în ultimul deceniu viaţa cubanezilor s-a schimbat radical sub conducerea fratelui său, iar Statele Unite nu mai reprezintă eternul inamic, transmite Reuters.

La miezul nopţii, cubanezii au început să fredoneze ”La mulţi ani” în onoarea renumitului lider revoluţionar. Primele petreceri au avut loc în piaţa Antiimperialistă, situată în apropierea proaspetei ambasade a Statelor Unite, în vreme ce focurile de artificii au luminat cerul de deasupra Havanei.

Care alegorice colorate şi încărcate cu dansatori de salsa au invadat promenada Malecon, întrucât carnavalul anual a fost combinal anul acesta cu un concert dedicat aniversării lui Fidel Castro.

”Acesta este cel mai bun cadou pe care putem să-l facem, această petrecere. Pentru cei 90 de ani şi pentru încă 90 de ani!”, a spus dansatorul de salsa Leydis Campos.

Cubanezii s-au întrecut în încercarea de a onora aniversarea lui ”El Comandante”, care a condus revoluţia stângistă din 1959 şi a ridicat un regim comunist în coastele Statelor Unite, reuşind să supravieţuiască în ciuda câtorva sute de tentative de asasinat.

De la o expoziţie fotografică despre viaţa liderului cubanez revoluţionar şi până la rularea unei ţigări de foi cu o lungime de 90 de metri, cubanezii au trecut peste orice limită pentru cel care a fost iubit drept erou şi urât drept dictator.

În vreme ce mulţi cubanezi l-au criticat dur pe Fidel Castro pentru limitarea libertăţilor personale şi implementarea unei economii sovietice controlate de către stat, alţii l-au aclamat pentru eliberarea de sub dominaţia Statelor Unite şi pentru accesul universal la asistenţă medicală şi educaţie.

”FIdel este cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată acestei naţiuni”, crede vânzătorul ambulant Aldo Zamora.

Fidel Castro a predat frâiele puterii fratelui său în 2008, ca urmare a problemelor de sănătate care aproape l-au ucis. Deşi a menţinut titulatura de ”Lider Istoric”, Raul Castro a devenit noul preşedinte cubanez în urmă cu aproape un deceniu, deşi fratele său s-a retras din viaţa publică încă din 2006.

În ultimul deceniu, Fidel Castro s-a aventurat rareori în atenţia publică, iar imaginile surprinse de fotografii guvernamentali arată o figură fragilă, care poartă mai degrabă treninguri confortabile şi încălţăminte sport, în detrimentul renumitei uniformei militare măslinie.

Fidel Castro nu este programat să facă o apariţie publică în cadrul festivităţilor, deşi ar putea să ia parte la o întâlnire cu preşedintele venezuelean Nicolas Maduro.

Unii cubanezi îl regretă pe carismaticul lider revoluţionar, care reuşea să ţină discursuri interminabile pe o serie diversă de subiecte, de la energie nucleară şi până la agricultură.

”Cuvintele lui ne dădeau un sentiment de încredere”, susţine cubaneza Yadira Escudero.

Totuşi, cubanezii preţuiesc schimbările care au avut loc după preluarea puterii de către preşedintele pragmatic Raul Castro, de la reforma financiară, până la apropierea de Statele Unite şi acordarea unor libertăţi personale mult mai largi pentru cetăţeni, inclusiv dreptul de a călători în străinătate. 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *