Ultimele Știri

CSM a sesizat Inspecția Judiciară în urma declarațiilor lui Grapini, care fac referire la ilegalitățile din dosarul ICA

Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecția Judiciară și i-a cerut să inspecteze dacă în activitatea de soluţionare a dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) s-a pus în pericol libertatea presei și dacă a fost atinsă imparțialitatea sau independența judecătorilor și procurorilor  care au participat la soluționarea dosarului.

Maria Grapini a transmis mai multe semnale de alarmă în intervenția sa, privind în principal libertatea presei care conform acesteia, a fost lezată. Intervenția acesteia a fost transmisă odată cu data de 24 noiembrie, când europarlamentarul a declarat că Dan Voiculescu a fost condamnat politic și s-a apelat la  ”confiscarea extinsă aplicată terţilor care nu au făcut parte din proces şi nu s-au putut apăra, luându-se astfel măsuri de strangulare economică a postului care a făcut dezvăluirea”.

„Doresc să atrag un semnal de alarmă privind suspiciunile solide, bazate pe fapte cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei în ţara mea. După dezvăluirile făcute la postul de televiziune aparţinând familiei Voiculescu, probate cu înregistrări, prin care fratele Preşedintelui României a luat suma de 250.000 de euro pentru a scăpa de condamnare un cunoscut interlop, procesul fondatorului trustului de presă, aflat de şase ani pe rolul instanţelor, pentru care se primise NUP a fost repus şi judecat în cinci zile. Termene nerezonabile, de doar o zi, în timpul vacanţei judecătoreşti, fără să admită niciuna dintre cele 124 de excepţii ridicate de avocaţi, neadmiterea expertizei neutre aşa cum solicita Curtea Constituţională, a dus la condamnarea a 12 oameni, printre care cercetători de prestigiu, omul politic, fondatorul trustului de presă care a relatat ştirea primind pedeapsa maximă de 10 ani. În final s-a procedat la confiscarea extinsă aplicată terţilor care nu au făcut parte din proces şi nu s-au putut apăra, luându-se astfel măsuri de strangulare economică a postului care a făcut dezvăluirea. Iată deci cum libertatea presei este ameninţată, iar drepturile cetăţeneşti la apărare sunt încălcate„.

Într-un comunicat transmis de CSM, se  menționează că a sesizat Inspecția Judiciară pentru a stabili în ce măsură a fost atinsă imparțialitatea judecătorilor și procurorilor implicați.

„Ca urmare a afirmaţiilor doamnei Grapini Maria, europarlamentar, făcute cu ocazia intervenţiei din sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, în cuprinsul căreia a declarat că doreşte „…să tragă un semnal de alarmă privind suspiciunile … cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei…”, indicând aspecte procedurale din dosarul denumit I.C.A., soluţionat de către Curtea de Apel Bucureşti, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi procurorilor implicaţi în activitatea de soluţionare a dosarului menţionat precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*