Ultimele Știri

CSIBI BARNA şi solistul trupei maghiare KARPATIA, trimişi în judecată pentru promovarea extremismului în rândul maghiarilor

Csibi Barna

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a remis în cursul zilei de astăzi, un comunicat prin care informează opinia publică despre trimiterea în judecată pentru acte antiromâneşti, promovarea extremismului în rândul maghiarilor din Ardeal şi alte acte ce promovează xenofobia, a solistului trupei rock mahiare KARPATIA, Petras Janos Laszlo (cetăţean maghiar) şi a lui Csibi Barna.

În comunicatul ICCJ, se arată că Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată în două dosare penale având ca obiect săvârşirea unor infracțiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul PETRAS JANOS LASZLO, în calitate de solist al formaţiei muzicale (rock) KARPATIA, formaţie cunoscută cu un repertoriu ultranaţionalist şi antiromânesc, în mod sistematic, dar în special cu ocazia concertului susţinut la Miercurea Ciuc în data de 06.06.2014, a promovat idei şi concepţii naţionaliste, atât prin versurile cântecelor, dar şi a scandărilor, întrebărilor retorice şi comentariilor acestuia efectuate  în pauzele muzicale.

Astfel, cu ocazia concertului susţinut la data de 06.06.2014, prin inserarea ideilor naţionaliste în versurile cântecelor, dar şi prin dialogul solist-public, inculpatul PETRAS JANOS LASZLO a indus o stare de surescitare a ascultătorilor care creează în mentalul publicului (compus în majoritate de tineri maghiari) sentimente naţionaliste, fiind astfel uşor speculate ideile revizionist-separatiste.

Prin contextul creat de concertul rock, solistul a contribuit la generarea şi amplificarea sentimentelor antiromâneşti ale participanţilor, promovând intoleranţa etnică şi violenţa fizică împotriva românilor.

Cu ocazia concertului din data de 06.06.2014, susţinut la Miercurea Ciuc, s-a constatat caracterul ultranaţionalist şi antiromânesc al cântecelor, prin  chemări repetate la luptă ale maghiarilor (secuilor) pentru redobândirea teritoriilor pierdute după modelul Peninsulei Crimeea, dar şi prin luptă armată, negarea actualei ordini internaţionale prin contestarea vehementă a prevederilor Tratatului de pace de la Trianon din anul 1920, jignirea românilor (consideraţi „cotropitori” şi „opincari”) etc.

Cântecele selectate de inculpat (solist), prin ideile revizioniste si revanșarde conținute, sunt apte sa trezească reacții de nationalism extremist, putând fragiliza, tensiona relațiile dintre romani și maghiari.

Manifestarea a fost structurată astfel încât să transmită mesajul existenţei de-facto a Ungariei Mari, solistul menţionând fiecare dintre „teritoriile rupte” în preambulul pieselor cu texte ale poeţilor reprezentativi zonelor respective (cu accentuarea ideii că sunt luate „în considerare vechile hărţi” despre care se speră că „vor fi şi cele noi’), iar pe parcurs participanţii au scandat, în mod repetat: „Să piară Trianon!”, „Ţinutul Secuiesc nu este România!”.

Dovedirea caracterului sistematic al răspândirii ideilor si concepţiilor xenofobe şi naţionalist extremiste ale inculpatului PETRAS JANOS LASZLO, cu intenţia de a  convinge şi a atrage noi adepţi, a rezultat în urma culegerii unor date privind pe inculpat si activităţile sale anterioare  concertului din data de 06.06.2014, precum  si ulterioare acestei manifestări.

Astfel, rezultă că PETRAS JANOS LASZLO este o persoană controversata în mediile artistice, dar şi în cele politice din Budapesta. Textele cântecelor excelează prin accente virulent naţionaliste: „reînvierea” Ungariei Sfântului Ştefan, refacerea „graniţelor milenare” ale naţiunii ungare, acuze şi etichetări jignitoare la adresa „cotropitorilor”, identificaţi în statele vecine Ungariei etc. Este şi liderul ideologic al formaţiei „Karpatia”, care, încă de la înfiinţare (2003), a avut un mesaj explicit revizionist (la concerte se scandează lozinci specifice şi se utilizează simboluri ale „Ungariei Mari”). Concertele se derulează aproape exclusiv în mediile tinerilor radicali naţionalişti din Ungaria şi cele ale radicalilor maghiari din Transilvania şi „Ţinutul de sus” (sudul Slovaciei).

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a opinat că declaraţiile acestuia depăşesc limitele libertăţii de exprimare, conţinând elemente de incitare la ură naţională şi discriminare, care afectează relaţiile sociale, în acest caz cele de convieţuire interetnică.

Dosarul urmează a fi trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Miercurea Ciuc, după traducerea rechizitoriului din limba romană în limba maghiară.

Csibi Barna, trimis în judecată pentru promovarea şi punerea în vânzare de materiale ce promovează xenofobia.

Într-o altă cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului CSIBI BARNA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „confecţionarea, punerea în circulaţie sau deţinerea în vederea punerii în circulaţie de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe” prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 07.06.2014, pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, inculpatul Csibi Barna, în calitate de administrator al SC H.S. SRL Miercurea Ciuc, a expus spre vânzare mai multe tricouri conţinând însemne (simboluri) de natură a promova idei şi concepţii xenofobe, precum şi naţionalismul extremist, respectiv:

– 11 bucăţi tricouri cu harta Ungariei Mari (dinainte de anul 1918) având inscripționat mesajul „Jobbik, mișcarea pentru Ungaria ”, (JOBBIK,MAGYARORSZAGERT MOZGALOM);

– 3 bucăți tricouri cu harta Ungariei Mari și un vultur având inscripționat mesajul în limba maghiară „Pământul maghiar nu este de vânzare”, (A MAGYAR FOLD NEM ELADO);

– 6 bucăți tricouri având pe partea din față harta Ungariei Mari și un vultur, având inscripţionat mesajul în limba maghiară „Dreptate pentru Ungaria” (IGAZSAGOT MAGYARSZAGNOK! JUSTICE FOR HUNGARY!), iar pe partea din spate mesajul „Era maghiar și va fi maghiar 100%”, (MAGYAR VOLT ES MAGYAR LESZ 100%);

– 4 bucăți tricouri cu harta Ungariei Mari și un vultur având inscripţionat pe față mesajul în limba maghiară „Nu  renunțăm niciodată”, (ADJUK FEL SOHA), iar pe spate harta Ungariei Mari având inscripţionat un citat în limba maghiară aparţinând criminalului de război Wass Albert „Nu trebuie să ne întoarcem ca străini acolo unde cândva eram acasă”, (NEM SZABAT IDEGENKENT VISSZA-TERNUNK ODA, AHOL VALAMIKOR OTTHON VOLTUNK. /WASS ALBERT);

– 3 bucăți tricouri având pe partea din față harta Ungariei Mari, steagul Ungariei și un vultur având inscripţionat mesajul în limba maghiară „Restituiți-mi munții”, iar pe partea din spate același mesaj. (ADJATOK VISZA HEGYEIMET), constituie infracţiunea menționată mai sus.

Probatoriul administrat în cauză a reliefat faptul că inscripţionarea textelor de mai sus, alăturată imaginii reprezentând harta „Ungariei Mari” constituie însemne (simboluri) care incită la xenofobie prin faptul că aduc atingere prevederilor art. 1 din Constituţia României privind caracterul unitar şi indivizibil al statului şi au scopul de a propaga idei revanşarde, revizioniste,  iar promovarea acestor idei ar putea reînvia  la etnicii români sau maghiari  sentimentele naţionalist – extremiste sau xenofobe din aceea perioadă istorică.

Mesajul transmis de aceste articole reprezintă un îndemn, o incitare la revizuirea graniţelor statului român, de negare a suveranităţii României, care este de natură a  instiga la xenofobie şi de a promova idei xenofobe şi naţionalismul extremist în rândul etnicilor maghiari sau români al cărui caracter rezultă şi pe baza punctului de vedere al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în care se concluzionează că s-a depăşit limita libertăţii de exprimare și s-a apreciat că toate mesajele (însemnele) inscripționate pe tricouri conțin elemente de natură a instiga la ură, discriminare sau xenofobie, precum și naționalismul extremist.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Comentarii prin Facebook

1 Comentariu on CSIBI BARNA şi solistul trupei maghiare KARPATIA, trimişi în judecată pentru promovarea extremismului în rândul maghiarilor

  1. Asa ne trebuie, daca autoritatile sant „ingaduitoare”.De ce nu fac asa ceva si in Serbia,Slovacia, Polonia.Ptr ca acolo cum au deschis pliscul le si dau peste el.Ptr ca autoritatile din la tara lor nu o las batjocarita de niste neispraviti.Poate,da Doamne,dupa cele intamplate in ultimul timp se vor trezi.Oare?

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*