CSA Steaua Bucureşti cere 36.826.310 euro daune pentru folosirea mărcii Steaua

  • Adrian Marinescu
  • 24 mai 2016
  • Sport

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a anunţat astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial că echipa de fotbal finanţată de către George Becali poate folosi marca Steaua în schimbul sumei de 3,7 milioane de euro anual.

„Aşa cum a evidenţiat în mai multe rânduri prin comunicate şi informări de presă, Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua Bucureşti” este obligat de lege, ca titular al mărcii ”Steaua Bucureşti” – bun aflat în patrimoniul public – , să facă toate demersurile de punere în valoare a mărcii, inclusiv prin evaluarea brandului.

Astfel, până la acest moment, au fost încheiate următoarele proceduri, derulate de evaluatorul independent, competitiv selecţionat:

• brand-ul ”Steaua Bucureşti” a fost evaluat la suma de 57.306.150 euro;

• taxa de licenţă pentru fotbal a fost stabilită la valoarea de 3.694.220 euro/an fără TVA;
• prejudiciul pentru folosirea mărcii fără acceptul CSA ”Steaua Bucureşti” a fost stabilit la valoarea de 36.826.310 euro.

În prezent, Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua Bucureşti” derulează o serie de activităţi pentru valorificarea mărcii ”Steaua Bucureşti”, conform evaluărilor prezentate.

Prin urmare, măsurile promovate pentru susţinerea optimă a fotbalului stelist se derulează în paralel cu demersurile de valorificare a patrimoniului propriu, pe care CSA ”Steaua Bucureşti” e obligat prin lege şi hotărârile judecătoreşti pronunţate să le întreprindă. Prin dialog, comunicare şi bunăcredinţă a tuturor celor interesaţi, cele două piste de lucru ar trebui să conducă la soluţii durabile şi corecte, în interesul sportului.” se arată în comunicatul CSA Steaua Bucureşti

Finanţatorul echipei de fotbal, George Becali a anunţat în nenumărate rânduri că nu este dispus să plătească niciun leu pentru a utiliza marca Steaua.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *