Cristian Mungiu a primit premiul pentru regie la Festivalul de film de la Cannes 2016

mungiu

Regizorul Cristian Mungiu a primit premiul pentru cea mai bună regie, pentru filmul ”Bacalaureat”, ex aequo cu cineastul Olivier Assayas, regizorul filmului ”Personal Shopper”, la gala de închidere a Festivalului de Film de la Cannes, care are loc duminică.

Pe scena de la Cannes, regizorul român a mulţumit juriului festivalului, actorilor şi întregii sale echipe.

”Bacalaureat” este un film verosimil care vizează schimbarea prin educaţie a lucrurilor care nu ne mulţumesc, potrivit descrierii făcute de regizorul Cristian Mungiu într-un interviu acordat News.ro.

Regizorul îşi doreşte de la ”Bacalaureat”, la fel ca de la toate celelalte filme ale sale, să poată fi privit în aşa fel încât spectatorul să se regăsească în situaţiile date.

Povestea filmului porneşte de la preocupările unui părinte în contextul societăţii noastre de astăzi. Producţia ”Bacalaureat” este primul lungmetraj al lui Cristian Mungiu care are în centru un personaj masculin.

”Bacalaureat”, al cărui titlu provizoriu a fost „Fotografii de familie”, este primul film realizat de Cristian Mungiu de la „După dealuri/ Beyond the Hills”, care a avut premiera la Festivalul de la Cannes în 2012.

Filmul îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni şi pe Maria Drăguş. Din distribuţie fac parte, între alţii, Lia Bugnar, Vlad Ivanov şi Gheorghe Ifrim.

O coproducţie România-Franţa-Belgia, pelicula vorbeşte despre responsabilităţile vieţii de părinte, iar filmările au avut loc în vara anului 2015.

La premiera, care a avut loc joi, filmul a fost aplaudat de spectatorii prezenţi la Cannes aproximativ cinci minute. Pellicula i-a entuziasmat şi pe criticii de film prezenţi pe Croazetă, în special pe cei din Franţa, care anticipau un al doilea trofeu Palme d’Or pentru cineastul român şi un posibil premiu de interpretare masculină pentru actorul Adrian Titieni, protagonistul peliculei.

Pe covorul roşu al galei de închidere a festivalului, regizorul Cristian Mungiu s-a arătat mulţumit de ceea ce a obţinut filmul său, până la acel moment, la Cannes. ”Sunt mulţumit. Criticile primite de film au fost bune”, a spus Cristian Mungiu, adăugând că faptul că selecţia în competiţia oficială a ”Bacalaureat” a însemnat mult.

Cristian Mungiu s-a născut pe 27 aprilie 1968, la Iaşi. A studiat literatura engleză, la Universitatea din Iaşi, iar în 1998 a devenit licenţiat în regie, după ce a urmat cursurile Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.

Este primul regizor român care a câştigat Palme d’Or pentru lungmetraj, la ediţia din 2007 a Festivalului de Film de la Cannes, cu filmul ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

Cineastul a semnat regia a 12 filme de scurt şi lung metraj. A debutat în lungmetraj cu filmul ”Occident” (2002), cu Alexandru Papadopol în rolul principal, şi a continuat cu filmele ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), ”Amintiri din Epoca de Aur” (2009) şi ”După dealuri” (2012).
În 2012, la Festivalul de Film de la Cannes, Cristian Mungiu a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu, pentru povestea filmului ”După dealuri”, care a primit şi premiul de interpretare feminină, atribuit actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.

De asemenea, Cristian Mungiu este primul cineast din România care a fost invitat să facă parte din juriul competiţiei oficiale de la Cannes, la ediţia din 2013. Juriul din acel an a fost prezidat de regizorul Steven Spielberg.

În 2012, regizorul a primit din partea Regelui Mihai I medalia „Crucea Casei Regale a României”, după ce, în iunie 2007, a primit Ordinul Naţional ”Steaua Romaniei” în grad de Cavaler din partea preşedinţiei României. În mai 2013, a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor din partea Guvernului francez.

A înfiinţat, în 2003, împreună cu regizorul şi muzicianul Hanno Höfer şi cu directorul de imagine Oleg Mutu, compania de producţie Mobra Films.

Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a avut loc înperioada 11 – 22 mai.

Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de cineastul australian George Miller.

Actorul francez Laurent Lafitte a fost desemnat prezentator principal al ceremoniilor festivalului, oficiind atât gala de deschidere, cât şi pe aceea de închidere.

Înfiinţat în 1946, Festivalul de Film de la Cannes este considerat unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume, fiind organizat în fiecare an în luna mai, la Palais des Festivals et des Congres.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *