Ultimele Știri

Creștinii sărbătoresc Botezul Domnului. Tradiții și obiceiuri de Bobotează

boboteaza preot

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va aruncă crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă că să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Iordănitul femeilor: în satele din nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masă, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţă ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţă la rău ameninţându-i cu aruncatul în apă. Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un rău. În noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc; busuioc se pune şi sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărită în acel an.

Sfântul Ioan Botezătorul – 7 ianuarie: acest obicei, numit „Udatul Ionilor”, are loc în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta da o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la rău unde sunt botezaţi/ purificaţi.

Bobotează

În suită celor 12 sărbători importante creştine se numără şi Bobotează (Botezul Domnului), ţinută în fiecare an, în ziua a şasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apă Iordanului, înainte că Iisus să păşească în viaţă publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numeşte şi Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului. Încă din sec. 3, poate şi mai înainte, este semnalat începutul acesteia. Cert este că în „Constituţiile Apostolice” Bobotează figura deja printre sărbătorile creştine, alături de Crăciun şi de Paşti.

În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne…

Bobotează mai este cunoscută şi sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat

Sărbătorită încă de la început în ziua de 6 ianuarie, multă vreme împreună cu Crăciunul (lucru rămas până astăzi în practică Bisericii otodoxe ruse, a Bisericii Armene şi a celorlalte biserici necalcedoniene), Bobotează mai este cunoscută şi sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat.

Evenimentul Botezului este descris de către toţi evangheliştii. Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la răul Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de ţine şi tu vii la mine” (Matei 3, 14), iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, a fost botezat în cele din urmă de către Ioan. Bobotează (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declara că fiind Fiul sau.

Bobotează (6 Ianuarie) şi cu Sf. Ioan (7 Ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. În ajun, preotul sfinţeşte casele cu apă care a fost sfinţită în dimineaţă aceea după Liturghie. Oamenii ţin post negru până ce vine preotul şi beau din această apă sfinţită. Preotul este precedat de copii îmbrăcaţi în cămăşi albe, sunând din clopoţei şi deschizând calea preotului, strigând Kira Leisa, adică pronunţarea românească a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieşte). Pe lângă Troparul Bobotezei, copii cânta colinde speciale care descriu minunea care a avut loc la Iordan (Botezul lui Iisus). În ziua această, în afară de preot, nimeni nu se duce colindând din casă în casă.

În ziua de Bobotează, după liturghie, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, rău sau vreun izvor, pentru slujba Sfinţirii Apelor. Când Troparul Bobotezei începe, vânătorii şi pădurarii satului împuşcă peste ape că să alunge duhurile necurate. Astăzi, acest obicei a păstrat doar semnificaţia festivă a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Dacă este frig, se pregăteşte o cruce de ghiaţă, pentru a marca locul slujbei şi la sfârşit preotul aruncă în apă o cruce de lemn, iar feciorii satului se aruncă să o scoată, chiar dacă este ger. Se crede că în ziua această toate apele pământului sunt sfinţite; de aceea femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile până la sfârşitul praznicului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*