Ultimele Știri

Creşeterea economiei mondiale, sub aşteptări. Pe ce se mizează în cazul României

Directorul general al FMI se așteaptă la o creștere sub așteptări a economiei mondiale

economie

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde a declarat că este posibil ca nivelul de creşetere al economiei mondiale să fie mai mic decât se preconiza. Aceasta a evocat o revenire mai lentă a economiilor dezvoltate precum și o nouă încetinire în statele emergente, transmite Reuters.

Christine Lagarde a avertizat economiile emergente să fie atente la repercursiunile provocate de încetinirea economiei chineze, de înăsprirea condițiilor pe piețele financiare globale precum și de perspectiva unei majorări de dobândă de către Rezerva Federală americană, cu ocazia unei vizite în Indonezia.

În luna iulie a acestui an, FMI prognoza că în 2015 economia mondială va înregistra o creștere de 3,3%, ușor mai mică față de avansul de 3,4% înregistrat anul trecut.

Referindu-se la situația economiei chineze, Christine Lagarde a declarat că a doua economie mondială încetinește, chiar dacă nu în mod brusc sau neașteptat, în contextul ajustării la un nou model de creștere. ‘Tranziția spre o economie orientată mai mult spre piață și eliminarea riscurilor acumulate în ultimii ani este un proces complex și în consecință ar putea apărea unele turbulențe. Aceasta fiind zise, autoritățile dispun de instrumente politice și amortizoare financiare care le permit să gestioneze această tranziție’, a apreciat directorul general al FMI.

În cazul României, Fondul Monetar Internațional mizează pe o creștere de 2,7% în acest an, urmată de un avans de 2,9% anul viitor.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*