Ultimele Știri

Creditele ipotecare în lei au ajuns mai ieftine decât cele în euro

Costul aferent creditelor în lei a coborât anul acesta sub cel al împrumuturilor în euro, după ce în urmă cu 5 ani, dobânzile la creditele în lei erau de cel puțin două ori mai mari decât cele în valută.

Pentru o revenire reală a creditării mai este nevoie și de cerere reală pentru locuințe, în ciuda coborârii costului aferent al creditelor în lei. 

În 2010, la un an de la startul crizei financiare și spargerea bulei imobiliare, dobânda anuală efectivă (DAE) medie pentru creditele noi în lei era calculată de Banca Națională a României la 10,8%. Dobânda destul de mică pentru acea perioadă este explicată prin faptul că oricum băncile nu mai dădeau credite și nici populația nu cerea.

Chiar și în condițiile înghețării pieței, dobânda medie era cu mult peste cea echivalentă în euro, care se ridica la 6,15%. Un plus de 4,5 puncte procentuale înseamnă foarte mult pentru un împrumut pe 20 sau 30 de ani, diferența aceasta fiind cea care a convins mulți clienți să accepte riscurile valutare pentru a avea rate lunare mai mici.

Anul trecut a continuat trendul descendent, cu o DAE medie de 5,22% în iulie, o revenire la 5,5% în octombrie și a închis anul la 5,03%.

Astfel s-a ajuns ca anul acesta să avem o dobândă medie mai mică de cinci procente, apropiată sau chiar mai mică decât cea practicată la creditele Prima Casă. Împrumuturile garantate de stat au menținut în viață acest produs în perioada 2011 – 2014, fiind preferate de bănci pentru că acoperea suplimentar garanția și de către clienți pentru dobânzile mai mici. Fără Prima Casă ar fi fost mai puțini clienți pentru locuințe, iar prețurile imobiliarelor ar fi scăzut și mai mult.

Se tot zvonește în media că piața imobiliară își revine, implicit și prețurile apartamentelor vor începe să urce semnificativ. Numai că zvonurile nu se adeveresc încă, numărul tranzacțiilor fiind aproximativ egal cu cel de anul trecut, scrie Capital.ro.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*