Copiii care s-au născut după ce taţii lor au murit în atentatele de la 11 septembrie: „Îi trimit cărţi poştale în Rai”

  • Adelina Mitrache
  • 10 septembrie 2016
  • Externe
atacurile de pe 11 septembrie 2001

Copiii care s-au născut după ce taţii lor au murit în atentatele de la 11 septembrie 2001 la Word Trade Center îşi descriu tristeţea de a nu-şi fi cunoscut părintele, dar şi optimismul care i-a ajutat să meargă mai departe, într-o ediţie specială a revistei People.

Aproximativ 3.000 de oameni au murit în atacurile de la World Trade Center de la 11 septembrie 2001, unii dintre ei fiind deja părinţi, alţii, taţii unor copii care urmau să se nască.

În jur de 100 de copii s-au născut după ce taţii lor au murit în atacul din 2001 din New York, ei fiind cunoscuţi sub denumirea de „Copiii de la 11 septembrie”.

Revista People i-a prezentat iniţial într-un material la câteva luni după atentate şi zece ani mai târziu, în anul 2011. Acum, la 15 ani de la atacuri, publicaţia prezintă noi testimoniale ale unora dintre ei, acum adolescenţi, şi ale familiilor lor, în ediţia specială „Copiii de la 11 septembrie, 15 ani mai târziu”.

„Aceşti copii sunt ceea ce urmează după 11 septembrie”, spune Jenna Jacobs, al cărei fiu, Gabriel, s-a născut la şase zile de la moartea soţului ei, Ariel. ”Ei sunt bucuria, remediul (…) Ei sunt dragostea”.

Tatăl lui Lauren McIntyre, ofiţer de poliţie, a murit după ce a intrat în South Tower pentru a-i salva pe alţii. Lauren, care acum are 14 ani, s-a născut la mai puţin de 3 luni după atacuri. „Mi-aş putea doar imagina cât curaj ar putea avea cineva să ia parte la un asemenena scenariu”, spune Lauren, care a apărut pe coperta revistei People din 2011 purtând un medalion cu fotografia tatălui ei. Ea încă poartă numărul de pe insigna lui la un lănţişor.

Mama sa, Jeannine McIntyre, declara în urmă cu cinci ani, pentru ediţia specială a revistei, că fiica sa spunea mereu că tatăl ei a murit erou. „Când era mai mică, întreba « De ce nu a venit acasă? ». De câteva ori a inventat poveşti despre el spunând «eu şi tati am făcut asta», dar Donald (fratele ei) îi spunea că nu este adevărat. Apoi ea spunea «el m-ar fi plăcut»”, spunea mama fetei în urmă cu cinci ani.

„Soţul meu a plecat în acea zi să facă nişte ore suplimentare pentru a mai câştiga nişte bani înainte să se nască Lauren. (…)Lauren avea probabil 5 sau 6 ani cand a început să îşi dea seama că prietenii ei aveau taţi şi întreba «unde e tatăl meu? ». Moartea lui a fost greu de acceptat pentru toţi copiii. (…) Anul trecut ne-am uitat la ştirile care îi menţionau pe copiii care semănau cu taţii lor. Când şi-a văzut prima oară fotografia pe ecran, credea că este cool, apoi a început să plângă. Nu mai întreabă despre tatăl ei, dar aduc eu vorba de el. Are o fotografie cu el în camera ei, şi sunt fotografii cu el în toată casa – îl vede zilnic. Poartă un medalion cu fotografia lui pe spate şi un înger pe faţă. Îl poartă ca să fie aproape de tatăl ei”, a adăugat atunci ea.

Ronald Milam junior, care are acum 14 ani, l-a pierdut pe tatăl său Ronald la Pentagon în timp ce mama lui, Jacqueline, era însărcinată în 5 luni. Ea lucra pe partea cealaltă a clădirii în timpul atacului. El joacă acum baschet la liceu şi are inscripţionat pe tricou numărul 33, vârsta tatălui său când a murit. „Simt că tata se uită la mine”, spune el. „Orice mişcare fac, e aici”

„Era bine dacă copiii mei erau bine. Nu aveam nveoie de nimic altceva. Urma să fim eu şi copiii mei pe termen lung. Ronald Junior este un copil fericit, deşi atunci când vorbim despre tatăl lui, poţi spune că ar fi vrut să-l fi cunoscut. Nu se născuse încă şi nu a avut ocazia. Aş fi vrut ca ei să împărtăşească un moment împreună;, aş da orice pentru asta. Văd mult din tatăl lor în copiii mei, mai ales în fiul meu. Arată exact ca tatăl lui. Zâmbeşte ca el”, spunea Jacqueline Milam, mama lui Ronald, citată în ediţia din 2011 a revistei. Milam s-a reîntâlnit cu John Roussell, logodnicul ei, la o reuniune de şcoală în 2009, cu care are acum o relaţie.

Allison Lee, al cărei tată era în zborul 11 şi care venea spre casă pentru sosirea iminetă pe lume a fiicei lui, a învăţat că la tristeţea pe care o simte se adaugă fericirea că tatăl ei a adus bucurie altora.

„Mereu este un loc gol”, spune Allison, care s-a născut pe data de 13 septembrie. „Dar pe data de 11 septembrie, sărbătorim viaţa tatălui meu”.

Mama ei, Kellie Lee, s-a recăsătorit după doi ani. „Când a murit Dan, nu am crezut că voi mai fi vreodată fericită. Şi acum astăzi, sunt mai fericită decât mi-am imaginat că voi fi vreodată. Uneori mă simt vinovată. Când mă uit la fotografii cu fiicele mele Allison şi Amanda, sunt uimită de cât de fericite arată. Dacă nu aş şti mai bine, nu m-aş gândi că e ceva ieşit din comun. Nu a fost uşor să creez o lume fericită când lumea mea s-a prăbuşit. Sunt mândră de mine pentru asta. Chris (n.r. noul ei soţ) este optimist, bun şi amuzant, are toate calităţile pe care le avea Dan. Ei au chiar aceeaşi zi de naştere”, a declarat ea.

În ediţia din 2011 a revistei, dedicată comemprării a 10 ani de la atacuri, Allison spunea că îi trimite tatălui ei cărţi poştale „în Rai”. „Îl iubesc foare mult pe Chris, tatăl meu vitreg. Îi spun tată. Ştiu că am un alt tată dar nu l-am cunoscut niciodată. (…) De ziua tatălui meu scriu pe felicitări «Te iubesc şi mi-e dor de tine tati» şi i le trimit în Rai „, spunea fetiţa.

În atacurile de la 11 septembrie 2001 au murit, de asemenea, multe persoane care nu au mai apucat să îşi ia la revedere de la apropiaţi.

Kevin Cosgrove, în vârstă de 46 de ani şi trei copii şi era vice-preşedinte al firmei de brokeraj Aon Corp. El a sunat la urgenţe când a rămas blocat la etajul 105 al South Tower, relatează The Sun.

În timpul apelului telephonic, Kevin descrie fumul din clădire în timp ce operatorul încearcă să îl localizeze.

„Da. Suntem doi în acest birou. Nu suntem gata să murim, dar situaţia se agravează”.

Încercând să menţină calmul şi necunoscând gravitatea situaţiei, operatorul explică „Înţeleg”. Kevin răspunde: „Vă rog grăbiţi-vă”.

Apoi, operatorul tranferă apelul la un membru al departamentului de incendii, care îi confirmă locaţia şi încearcă să îl asigure că echipajele de salvare sunt pe drum.

Devastat, Kevin spune: „Nu pare, domnule. Am copii mici”.

Pe măsură ce trece timpul, se simte din vocea lui Kevin că situaţia se agravează.

„Ştiu că aveţi mulţi oameni în clădire dar noi suntem cel mai sus. Fumul se ridică de asemenea. Suntem pe podea. Suntem la fereastră. Abia mai pot respira acum. Nu văd. „

El adaugă: Soţia mea crede că sunt bine, am sunat şi am spus că părăsesc clădirea si că sunt bine, şi apoi bang!

Operatorul răspunde: Bine. Încercaţi să rezistaţi acolo. Rămân cu dumneavoastră la telefon.

În ultimele secunde ale apelului, Kevin, fără să ştie că este cu adevărat ultima lui conversaţie, spune: „Este chiar rău. E întuneric şi fierbinte. Suntem bărbaţi tineri. Nu suntem pregătiţi să murim”.

„Suntem trei aici. Avem vedere spre centrul financiar. Trei. Două ferestre sunt sparte.

Apoi se aude un zgomot urmat de ţipetele lui Kevin „O doamne, nu! „, înainte ca apelul să se închidă.

Înregistrarea a fost folosită în timpul inculpării lui Zacarias Moussaoui, care a pledat vinovat pentru complicitate cu autorii atentatelor.

Duminică, 11 septembrie 2016, se împlinesc 15 ani de la cel mai mare atac terrorist în Statele Unite, plănuit şi executat de organizaţia teroristă Al-Qaida, în care au murit aproximativ 3.000 de bărbaţi, femei şi copii.

Mai multe testimoniale găsiţi pe site-ul revistei People, accesând link-urile:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *