Controversele cu privire la Brexit continuă. Anunțul făcut de Marea Britanie cu privire la data ieșirii din UE

  • Nicoleta Ungureanu
  • 15 septembrie 2016
  • Externe
marea britanie anglia

Britanicii au decis în proporție de 51,9% ieșirea din Uniunea Europeană, însă ulterior majoritatea parlamentarilor britanici s-au arătat favorabili rămânerii Marii Britanii în UE. David Davis a anunțat că Brexit-ul se va produce atunci când nou înființatul minister dedicat problematicii Brexit va dispune de tot personalul necesar.

Deși personalului Brexit-ului s-a dublat într-o lună, negocierile oficiale de ieșirea din UE nu pot fi începute până când nu se va dispune de suficient personal. Prin urmare, momentan, Marea Britanie nu va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează formal procesul negocierilor privind condițiile ieșirii din Uniunea Europeană.

”Personalul departamentului (pentru Brexit) s-a dublat într-o lună. Cred că se va dubla din nou și cam de atunci vom examina această informație”, a răspuns Davis la o întrebare despre orizontul de timp când ministerul său va începe evaluarea datelor și a analizelor privind Brexitul elaborate de alte structuri ale guvernului britanic, scrie Agerpres.

”Este un proces semnificativ. Se desfășoară o activitate foarte intensă. Aproape fiecare departament al statului este implicat, evident că fiecare va contribui considerabil cu analize”, a explicat ministrul însărcinat cu organizarea Brexitului.

Responsabilii comunitari au cerut Londrei să înceapă cât mai repede procesul retragerii din blocul comunitar, însă premierul Theresa May a declarat de mai multe ori că nu va iniția acest proces până la sfârșitul anului în curs.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *