Ultimele Știri

Contribuabilii mai au timp până pe 25 mai să depună Declaraţia 200

ANAF

Termenul limită pentru depunerea Declaraţiei 200 privind veniturile realizate în 2015 este 25 mai, ANAF reamintind contribuabililor că formularul poate fi completat şi online.

”Formularul poate fi completat oricând online, prin accesarea „Serviciului Privat Virtual” la adresa https://pfinternet.anaf.ro. Alternativ, utilizând un certificat digital, formularul poate fi completat prin accesarea adresei www.eguvernare.ro, secţiunea „Depunere declaraţii””.

De asemenea, formularul completat pe hârtie poate fi trimis prin poştă, sau depus direct la registratura administraţiei fiscale în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.

Trebuie să completeze această declaraţie persoanele fizice care realizează în România, individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi jocuri de noroc.

Declaraţia 200 se depune şi de către persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care obţin venituri din activităţi independente din România şi optează pentru regularizarea impozitului în România, începând cu 1 iunie 2015.

Încălcarea obligaţiei de depunere a “Declaraţiei 200 privind veniturile realizate din România” până la data de 25 mai inclusiv, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*