Contabila unei şcoli din Capitală a murit după ce a făcut infarct în timpul unor percheziţii

  • Adelina Mitrache
  • 19 mai 2016
  • Social
ambulanta

Contabila de la şcoala nr.96 din Capitală a făcut infract şi a murit ulterior la spital, miercuri, după ce asistase la percheziţii făcute de procurori ai Parchetului Bucureşti la unitatea de învăţământ, au declarat surse judiciare.

Surse judiciare au declarat pentru că, miercuri dimineaţă, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au mers pentru a face verificări şi pentru a ridica documente de la Şcoala nr. 96 din Capitală.

La controlul procurorilor a fost prezentă şi contabila unităţii de învăţământ care, în timp ce asista la verificări, a început să se simtă rău. La faţa locului s-a solicitat imediat o ambulanţă iar femeia a fost transportată la un spital de urgenţă, unde a decedat.

“Doamna contabil avea probleme medicale vechi, era cardiacă. La spital au pierdut-o”, a declarat o angajată a unităţii de învăţământ.

Sursele judiciare precizează că verificările de la Şcoala nr.96 au fost făcute în cadrul unui dosar în care se cercetează activitatea celor de la Direcţia de Tineret şi Sport a Municipiului Bucureşti, cazul fiind în fază de început.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *