CONSECINŢE BREXIT. Ce spune un profesor britanic despre situația studenților români

marea britanie studii elevi studenti

Marea Britanie a votat părăsirea Uniunii Europene, în cadrul unui referendum istoric care cutremură blocul comunitar şi nu numai.

Studenţii români care se află în prezent la studii în Marea Britanie şi tinerii care vor să înveţe acolo nu sunt, momentan, în pericol de a pierde împrumutul şi probabil că nici nu vor fi probleme, însă este mult prea devreme să se ştie cu siguranţă, a explicat un profesor britanic.

Simon Parker, un profesor britanic stabilit de mai bine de 15 ani în România, unde a deschis o firmă de consultanţă pentru a-i ajuta pe tinerii români să plece la studii la universităţi britanice, spune că din discuţiile preliminare pe care le-a avut cu Student Loan Company, momentan nu se schimbă nimic în ceea ce priveşte împrumutul de la guvernul britanic pentru plata taxelor de studii la universităţile britanice pentru tineri.

„Am încercat să aflu informaţii privind soarta studenţilor români din Marea Britanie. Problema este dacă studenţii români vor mai avea posibilitatea să obţină împrumutul pentru studii de la guvernul britanic. Din cauza Brexitului umblă zvonul că nu. M-au contactat mai mulţi părinţi îngrijoraţi, care m-au întrebat dacă studenţii români vor mai primi finanţare din partea guvernului britanic pentru studii sau nu. Am înţeles de la un reprezentant al Companiei de Împrumuturi pentru Studenţi (Student Loan Company) că nu se ştie momentan, dar în principiu nu vor fi probleme, ei cred că este foarte probabil ca tinerii care aplică pentru un împrumut de la guvernul britanic să-l primească”, a explicat Parker.

Românii, ca cetăţeni ai Uniunii Europene, beneficiază de un împrumut de la statul britanic, care achită integral taxele de studii, împrumut pe care este aproape imposibil să nu-l obţii în momentul de faţă.

Având în vedere votul cetăţenilor britanici de a părăsi UE, mai mulţi tineri şi părinţi şi-au exprimat îngrijorarea privind posibilitatea de a mai studia la universităţile britanice, care au taxe de 9.000 de lire sterline pe an, bani pe care cei mai mulţi dintre studenţilor nu şi-ar permite să-i achite, motiv pentru care ei aplică pentru un împrumut la guvernul britanic.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *