CONDAMNĂRI în dosarul MICROSOFT: Gheorghe Ştefan – 3 ani de închisoare cu executare, Gabriel Sandu şi Dorin Cocoş – doi ani cu executare, Nicolae Dumitru – un an şi jumătate cu suspendare

dosar microsoft

Dumitru Nicolae a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, a primit doi ani de detenţie, Dorin Cocoş doi ani de închisoare şi Gheorghe Ştefan a primit o pedeapsă de trei ani, decizia nefiind definitivă.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au mai dispus ca omul de afaceri Nicolae Dumitru, singurul care a primit o pedeapsă cu suspendare, să facă 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, într-o instituţie publică din Sectorul 2 al Capitalei.

ICCJ a încheiat în 9 martie judecarea în fond a dosarului „Microsoft” şi a pronunţat joi decizia, care nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

La ultimul termen, cei patru inculpaţi din dosarul „Microsoft” au spus că îşi regretă faptele şi au cerut să primească pedepse cu suspendare, inclusiv cu prestare de muncă în folosul comunităţii, în timp ce DNA a cerut condamnarea lor la închisoare cu executare.

Judecarea în dosarul „Microsoft” a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat pe 9 martie 2016, după 17 termene, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

În dosarul „Microsoft”, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită şi spălare de bani, iar Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan, de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *