Comisia româno-rusă pe tema Tezaurului s-a întâlnit la Sinaia, după o pauză de 10 ani. Următoarea reuniune, în 2017

tezaur

Comisia comună româno-rusă pentru problema Tezaurului României s-a întâlnit, pe 25 şi 26 martie, la Sinaia, pentru prima dată după o pauză de 10 ani, şi a stabilit „dinamizarea” activităţii, precum şi o nouă rundă de discuţii, în a doua jumătate a anului viitor, la Moscova, informează MAE.

Reuniuna de la Sinaia, din 25-26 martie, a reprezentat a IV-a sesiune a Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, fiind şi prima întâlnire după o pauză de 10 ani.

Aceasta s-a desfăşurat „într-o atmosferă deschisă şi constructivă, marcând un nou important pas în direcţia studierii problemelor care intră în competenţa Comisiei”, precizează MAE român într-un comunicat remis luni agenţiei News.ro.

Discuţiile au vizat „schimburi de opinii” privind diferite aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naţionale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum şi la restituirile din 1935 şi din 1956 de către Uniunea Sovietică a unor părţi din valorile româneşti.

„Pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Declaraţia comună a miniştrilor Afacerilor Externe, din 2003, părţile au convenit dinamizarea activităţii Comisiei comune, aprofundarea activităţii de identificare a documentelor în arhive, iniţierea elaborării unor publicaţii comune, precum şi înfiinţarea unor grupuri comune de experţi pentru cercetarea documentelor de arhivă referitoare la tematica activităţii Comisiei”, se arată în comunicatul MAE.

Următoarea sesiune a Comisiei comune va avea loc la Moscova, în a doua parte a anului 2017.

Comisia este formată din istorici români şi ruşi, precum şi din specialişti în domeniul finanţelor, economiei, arhivelor, muzeologiei. Aceasta a fost înfiinţată în 2004, prima reuniune având loc la Bucureşti, iar următoarele două, din 2005 şi 2006, la Moscova.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *