Ultimele Știri

Comisia de cod electoral a finalizat proiectul de lege privind alegerile locale

Valeriu-Zgonea

Președinții consiliilor județene vor fi aleși indirect, prin votul secret al consilierilor județeni, cu majoritate simplă, se arată în proiectul de lege privind alegerile locale finalizat joi de Comisia parlamentară de elaborare a Codului electoral.

Proiectul în cauză prevede ca președinții consiliilor județene, vicepreședinții și viceprimarii să fie aleși în mod indirect, prin vot secret. Membrii comisiei au adoptat în principiu acest proiect de lege, care modifică trei legi, și anume legea alegerilor locale, administrației locale și statutul aleșilor locali, urmând ca luni să fie trimis spre dezbaterea Senatului iar apoi la Camera Deputaților.

Schimbarea președintelui consiliului județean nu se poate face decât la inițiativa a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor județeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total și motivat. Acest sistem de alegere și, respectiv, demitere este similar și pentru vicepreședinții consiliului județean și pentru viceprimar.

Primarii vor fi aleși din primul tur, ca și până acum.

Proiectul mai cuprinde două prevederi noi, propuneri ale societății civile, privind interzicerea pe perioada campaniei electorale a folosirii sloganelor cu caracter discriminatoriu sau folosirea mesajelor de incitare la ură și intoleranță, precum și interzicerea comercializării băuturilor alcoolice în ziua votului la o distanță mai mică de 500 de metri de secția de votare.

„Autoritatea Electorală devine în acest moment instrumentul cel mai puternic al statului român în supravegherea procesului electoral și în elaborarea tuturor procedurilor între două sau mai multe campanii electorale, are toată puterea. Eliminăm o problemă foarte grea, pe care am avut-o în ultimii 25 de ani, prin informatizarea secțiilor de vot”, a declarat, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la încheierea ședinței.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*