Comisar european: Turcia trebuie să clarifice dacă doreşte să accepte condiţiile de aderare la UE. Regulile nu sunt negociabile

  • Adelina Mitrache
  • 24 august 2016
  • Externe
steag turcia

Comisarul european pentru Extindere, Johannes Hahn, a cerut Ankarei să spună clar dacă poate şi îşi doreşte să accepte condiţiile pentru aderarea la Uniunea Europeană, adăugând că aceste reguli nu sunt negociabile, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Într-un interviu acordat cotidianului austriac Die Presse, Hahn a declarat că valul de arestări din Turcia, în urma loviturii de stat din iulie, a cauzat iritare în rândul unor state membre ale Uniunii Europene.

„Situaţia actuală din Turcia nu este de natură să contribuie la nevoia noastră de stabilitate,” a spus comisarul european, care a precizat că evoluţiile după tentativa de lovitură de stat „au cauzat iritare într-o mare parte a Europei din cauza proporţiei şi a vitezei cu care au fost făcute arestările.”

Cu toate acestea, Hahn s-a pronunţat împotriva suspendării negocierilor privind aderarea Turciei la UE.

„Dacă vrei să te alături (Uniunii Europene) trebuie să îndeplineşti criteriile. Regulile nu sunt negociabile,” a declarat oficialul european.

„Turcia va trebui să răspund clar, cât mai curând, dacă poate şi vrea să accepte aceste condiţii. Această întrebare care rămâne deschidă pune presiune asupra relaţiilor (cu UE),” a mai adăugat Hahn.

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *