Ultimele Știri

Codul Fiscal aduce o nouă contribuție la pensii

Guvernul introduce o nouă contribuţie pentru românii care obţin venituri dintr-un contract de muncă şi din surse independente.

Cei care sunt şi angajaţi, şi persoane fizice autorizate vor beneficia de această contribuție. Proiectul noului Cod Fiscal prevede că aceştia vor avea obligaţia să plătească pentru fondul de pensii un procent de 10,5% din veniturile obţinute în afara salariului.

Acest proiect îi vizează în principal pe specialiștii IT. Cei mai mulţi dintre ei sunt înregistraţi ca persoane fizice autorizate şi obţin venituri mari din proiectele independente sau din colaborări cu marile firme, însă pe cartea de muncă sunt înregistrate venituri medii.

Este o împovărare extra faţă de ce era până acum şi nu văd utilitatea acestei contribuţii suplimentare, din moment ce deja angajatorul plăteşte deja contribuţia pentru angajat către sistemul de pensii”, a declarat Andra Haraga, specialist în IT. 

Mai mult, salariații care au venituri suplimentare ca PFA trebuie să achite şi pentru acestea contribuţia inviduală la fondul de pensii, de 10,5% din venitul suplimentar net. În acest moment plătesc doar contribuţia pentru sănătate, de 5,5%, şi impozitul pe venit, de 16%.

În acest sector sunt înregistrate 14.000 de persoane fizice autorizate care acoperă 30% din totalul forţei de muncă din IT, potrivit Institutului Naţional de Statistică. 

Contribuţiile la sănătate şi la pensie sunt plafonate la nivelul celor datorate pentru un venit de cinci salarii medii pe economie. Asta înseamnă că persoanele fizice autorizate vor plăti o contribuţie maximă la pensie de aproape 16.000 de lei pe an.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*