Ultimele Știri

Cod galben de vânt puternic și ceață. Ploile cuprind aproape toată țara, dar temperaturile se mențin ridicate

vant

Meteorologii au emis, joi dimineață, noi atenționări Cod Galben de vânt puternic și ceață, valabile în judetele Sibiu, Harghita, Timis și Caraș-Severin, în următoarele ore.

Potrivit atenționărilor publicate pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 14,00, local în sudul județului Sibiu, în zona de munte și mai ales în zona localităților Boița, Tălmaciu, Turnu Roșu, Racovița, Avrig, Șelimbar și municipiul Sibiu, se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge și depăși la rafală 60-65 km/h, iar la munte peste 70 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.

Prognoza meteo pentru următoarele trei zile

Vineri se mai răcește puțin; va ploua cam peste tot. La munte și în nordul Moldovei așteptăm ploi, dar și lapoviță și ninsoare.

Sâmbătă, norii se retrag spre nord, așa că în sud vom zări soarele. La munte se întorc ninsorile, iar prin Maramureș, Transilvania și Bucovina ploile se transformă în lapoviță către seară.

Duminică: ninsori prin Carpați, lapoviță în nordul și centrul țării, ploi prin vest. Revin condițiile de polei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*