Ultimele Știri

Cod galben de polei şi ceaţă în 11 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, atenționări de cod galben de polei și ceață pentru unsprezece judeţe, majoritatea din estul ţării.

Până la ora 17.00, pentru Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea sunt anunţate burniţă, ploaie care îngheaţă, ceaţă şi polei, conform uneia dintre atenţionări.

Potrivit unui alt cod galben, până la 13.05, în zonele de câmpie din judeţele Bihor şi Arad va fi ceaţă, care poate scădea vizibilitatea şi sub 50 de metri.

De asemenea, în judeţul Tulcea sunt anunţate, până la ora 14.00, precipitaţii mixte ce depun polei.

În București, vremea va fi în continuare închisă. Temporar va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat. Maxima la prânz se va situa în jurul valorii de 3 grade.

Săptamâna va începe în acelasi registru. Luni continuă să cadă precipitații, în general slabe cantitativ, pe arii relativ extinse în regiunile vestice, nordice și centrale și local în restul teritoriului.

Precipitațiile sub forma de ninsoare vor fi predominant în zona de munte și în Moldova, mixte în Maramures și mai ales ploi în restul teritoriului.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*